Printre plescăituri, urmăriți logica răvășitoare. Și astea, doar dintr-un început de emisiune.
„Mă lepăd de sondaje, mă încred în Berca”
Botin, la TV Bacău: De aia nu mai cred eu în sondaje, pentru că se tot spunea că PDL a căzut sub 20%. La alegerile din Hunedoara, PNL a obtinut 34.85%, PD-L 29,27%, iar PSD 20,81%. Asta e realitatea, numai că PSD e în locul PNL.
Banc Post te protejează cu forța
Adică eu, fraierul, îmi pun banii în contul de la Banc Post. Am într-o zi nevoie de bani, dar banca îmi sechestrează tot ce depășește 2.000 de lei.
Metro, întâiași dată, pentru prima oară
Culmea copiatului, la Realitatea TV
Mintea 286 a competentelor de la Realitatea Tv Bacău a ajuns să copieze știri pe pilot automat. Erorile apar inevitabil. Acum, au copiat una făcută după un comunicat debil mintal.
Sechelariu vrea să se strămute din Bacău
De fapt, vrea să-și strămute procesul în care se judecă pentru terenul fostului sediu al SC Transport Public SA. La începutul lui august, Sechelariu a primit o lovitură de la Tribunal, unde i s-a anulat certificatul de proprietate pe terenul „Kaufland”.
Pentru de dimineață
Doi băcăuani au încercat să umble cu 1,2 tone de cocaină, în valoare de vreo sută de milioane de euro. Citim pe Contrasens. Ionuț Avram ne amintește ce spunea senatorul Gabriel Berca în 2008: Pe plan local, pot sa spun ca proiectele derulate astazi de echipa primarului Romeo Stavarache imi sunt foarte cunoscute inca de […]
Intercasa are picioare scurte și nasul mai lung
Ca de obicei, Contrasens scrie mai la rece și mai la temelie. Răzvan s-a mirat că n-a primit dreptul la replică și a găsit răspunsul: organizatorii care negau că sunt organizatori sunt, de fapt, organizatori. Sau măcar așa s-au prezentat. Si, inca o chestiune interesanta: organizatorii care au amenintat bloggerii cu tribunalul au uitat ca […]



