Cuplurile care au conceput copii ce se nasc de la 1 ianuarie încolo n-au decât să fluiere a pagubă. Guvernul le ia din banii de creștere a plozilor și le scurtează durata concediului maternal/paternal. Aici e de discutat, eu nu cred că oamenii toarnă copii cu gândul la ajutorul statului. Ai ceva mai intens la care să te gândești.
E adevărat și că unii își planifică procrearea, în funcție de buget, dar nu prea mulți. Vrei copil sau nu vrei, nu te gândești ce-o fi peste nouă luni. Pe de altă parte însă, decizia Guvernului de a păstra condițiile pentru cei aflați deja în plată și de a le schimba de la anul are și o nedreptate.
Adică ăia care s-au călărit deja, iar copiii se nasc la anul. Cei concepuți în ultimele nouă luni ale anului așadar. Dacă teoria cu programarea e valabilă, atunci ei s-au culcat cu un ban asigurat și, acum, se naște copilul cu altul. Nașpa.
Sunt curios dacă scade natalitatea, după tăierile astea. Eu cred că nu.
Numai in Romania se asteapta si a fost oferita bani de gloaba in Anglia se da doar 9 luni si inca 3 neplatite Daca Vrei Sa mai stai tocmai pentru a descuraja afacerea cu copii