Cosmin Chiribău face greu față stresului, mai ales acum, cu Supercupa Intercasa, care a ieșit cu scandal. În loc să-și toarne cenușă-n cap, omul de afaceri trântește un drept la replică, redat de Prelungiri. Tot acolo, găsiți mai multe mărturii, despre sportivi care au avut nevoie de asistență medicală, dar au fost trimiși direct la spital.
“Vineri dimineaţă un sportiv m-a rugat să-i arăt care e medicul competiţiei pentru că acuza dureri de spate. În acel moment am realizat că nu suntem asistaţi din acest punct de vedere. Am discutat cu domnul Chiribău care mi-a zis că abia de sâmbătă a vorbit cu un doctor să fie prezent la sală şi că sportivul să se ducă la spital singur dacă are probleme. În acel moment am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe asistentul medical Claudiu Mărăşteanu şi l-am chemat la Sală” a explicat antrenorul băcăuan Bogdan Milon.
Laura Pinter, de la 1TV Bacău, a încercat să stea de vorbă cu însuși Chiribău, care a refuzat să dea declarații:
Cosmin Chiribău: … Nu comentez nimic. O să te rog respectuos să nu mai foloseşti numărul meu personal de telefon decât dacă obţii acceptul meu. Mulţumesc foarte mult. Îţi doresc o zi bună în continuare”
Întrebarea care se pune este dacă răspunsul lui Chiribău, referitor la telefonul personal, este corect. Eu cred că nu e. Prin extensie, șeful de la Intercasa are impresia că el însuși este o persoană privată.
Te duci la talk-show-uri, unde te împăunezi cât te țin banii, ții conferințe de presă, acorzi interviuri, te lași pozat. Dar te crezi mai privat ca veceul din fundul curții. Haios.
Și cum ar trebui ziariștii să-l contacteze, dacă nu pe numărul de telefon, pe care el însuși l-a împărțit cu dărnicie, când curgea doar lapte și miere? Când intri în horă, trebuie să joci până se termină muzica. În acest moment, patronul de la Intercasa trebuie să se bucure de laudele și tăcerea Deșteptării. E maximum ce primește, e prizonier în cercul lui Sechelariu.
Au mai comentat pe tema asta Contrasens și Kristofer93.
angela a zis
Omul e de o marlanie greu de imaginat. Dincolo de fatada de afacerist serios, se ascunde un frustrat care isi mananca de sub …, a facut aceasta competitie in principal cu sponsorizare de la Primarie si se crede mare organizator. Un fraier si un maare frustrat. Sunt convinsa ca nici anul acesta nu vor avea ambulanta, la cat e de zgarcit…
Trecand peste faptul ca toate casele construite au mari defecte, ca oamenii s-au trezit cu pereti putrezi si tavane umede( experienta proprie), e un marlan lipsit de caracter, o mare scula ce a facut bani inseland lumea…
Ion a zis
Cofirm. Un nenorocit ordinar, un xxx jegos.
comentariu cenzurat de admin.
gelu a zis
Asta este un mare xxx,eu mi-am luat-o de la măgărușul asta. Ii doresc să se ducă în cap cu tot cu cosmeliile lui din făcute din placaje si xxx trase la câte unii furnizori.