Se tot scrie de ceva timp despre conflictul la baionetă din Primăria Bacău, între primarul Romeo Stavarache și o parte consistentă a funcționarilor din instituție, grupați în jurul secretarului Ovidiu Popovici și al managerului public Leonard Pădureanu. Interesul publicului față de subiect tinde către zero, dar învârtoșarea din Consiliul Local mă face să zic și eu două […]
Bacău: Calea Moinești e gata 90%
Calea Moinești, incluzând cele două poduri modernizate, va fi redată circulației în luna octombrie. Conducerea Primăriei Bacău a organizat azi o conferință de presă, în care a fost prezentat stadiul de realizare a proiectului, care face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. „Stadiul lucrărilor la Calea Moinești este de aproape 90 la sută. Întregul […]
Noile decoruri de la 1TV, inaugurate cu Tescaru, Pădureanu și Ababei
1Tv Bacău și-a inaugurat ieri noile decoruri, cu emisiunea „Treburi politice” a lui Sebi Șufariu, care i-a avut invitați pe primarul interimar Vasile Tescaru, managerul public Leonard Pădureanu și viceprimarul Radu Ababei. Am selectat două dintre subiectele discutate aproape două ore: Activitatea de ecarisaj este suspendată, deoarece Agenția Sanitară Veterinară a decis că adăpostul de 20 […]
Căminul de Bătrâni din Bacău a fost modernizat și concurează cu privații
Românii se lasă greu convinși să-și ducă bătrânii la azil, în general ajung cazurile disperate, cei care nu mai au pe nimeni ori bolnavii „la pat”. În Occident, nu-i așa, azilele de bătrâni au mare căutare în rândul bătrânilor, pentru că acolo au tot confortul și tratamentul necesare, plus că nu suferă de singurătate. În […]
Bacău: un bloc distrus a fost modernizat și transformat în locuințe sociale
O clădire părăsită și distrusă, din Bacău, Henri Coandă nr. 9, a fost preluată de primărie și modernizată, transformată cu bani europeni în bloc de locuințe. În perioada următoare, urmează ca lucrările să fie recepționate, iar consiliul Local să aprobe lista beneficiarilor care se vor muta în bloc. Acesta este deja branșat la utilități și […]
Se modernizează centura mică a Bacăului, I.L.Caragiale-Milcov-Letea
După zona Mioriței-Energiei-pasaj Mărgineni-Calea Moinești, modernizarea „centurii mici” a Bacăului continuă cu partea cea mai consistentă, pe tronsonul I.L: Caragiale-Milcov-intersecție cu strada Letea. Lucrările au fost anunțate ieri, la Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov”, de primarul Romeo Stavarache, Constantin Apostol, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Leonard Pădureanu, manager public, Petru Popa, proiectantul […]
Bacău: Inaugurarea Pasajului Mărgineni – Video (I)
Pasajul „Mărgineni” din Bacău a fost inaugurat azi oficial, la mai puțin de șapte luni de la începerea lucrărilor, ceea ce pentru România este o adevărată performanță. Tăierea panglicii a fost precedată de o conferință de presă susținută de primarul Romeo Stavarache, Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, Constantin Apostol, directorul ADRNE, viceprimarul Mihai Șuștac, managerul […]
15 milioane pentru spațiile verzi din Bacău
Spațiul verde din Bacău va fi mărit și îmbunătățit cu o investiție de 15 milioane de lei, cofinanțare de la UE și bugetul local. Actele s-au semnat azi la Primărie, unde au fost prezenți primarul Romeo Stavarache, directorul ADRNE, Constantin Apostol, administratorul public Leonard Pădureanu, viceprimarul Mihai Șuștac și directorul Direcției de Servicii Publice, Gabriel […]