Actorii Radu Beligan și Diana Lupescu, împreună cu omul de radio Radu Grigoriu, au primit de la Consiliul Local titlurile de cetățeni de onoare ai Bacăului. La ședința festivă de vineri, primarul Romeo Stavarache le-a înmânat diplomele, florile și cheia orașului.
Mircea Diaconu, la Gală: „Mi-e din ce în ce mai rău, de răul celorlalți, care te încarcă, te obligă”
Actorul Mircea Diaconu a venit să-i fie alături Dianei Lupescu, pe scena Galei Învățământului Băcăuan. S-a prezentat așa cum a fost o viață-ntreagă: simplu, modest, direct, empatic, implicat emoțional în ceea ce li se întâmplă altora.
Oamenii Galei
Sunt câțiva ani, de când tinerii de elită școlară și sportivă ai Bacăului sunt premiați. Cu bani, nu simple diplome. Gala Sportului Băcăuan și Gala Învățământului Băcăuan sunt evenimente cu
Elevi, profesori și VIP-uri, la Gala Învățământului Bacăuan
Circa 500 de elevi, studenți și profesori au plecat cu premii în bani, de la Gala Învățământului Băcăuan, eveniment patronat de primarul Romeo Stavarache. Și în ediția din acest an, vârfurile școlare ori sportive au fost stimulate financiar, dar și cu un
Știri cu dezastre despre televiziunile băcăuane
Prima știre e despre Euro TV, postul care s-a mutat de la Hotel Moldova în cartierul Șerbănești. De fapt, a fost un exod de cinci luni. S-ar zice că au avut tot timpul să se pună la timp măcar din punct de vedere tehnic. Dar nu, aseară am asistat la un dezastru incredibil: imagine arsă, […]
Badea Gheorghe învață cuvinte noi: compostare și pubelă
Peste 60 la sută dintre gospodăriile de la țară vor primi de la Uniunea Europeană mobilier nou în bătătură. Badea Gheorghe și Țața Margheoala se confruntă astfel cu o nouă provocare
Bacău: Diana Lupescu și Paul Grigoriu participă joi la Gala Învățământului
Gala Învățământului are invitate câteva personalități cu origini ori legături strânse cu Bacăul. Joi, 29 martie, de la ora 15.30, pe scena Teatrului de Vară vor fi prezenți actrița Diana Lupescu și omul de radio Paul Grigoriu.
Un partid agale
PDL Bacău are numai două viteze în alegerile locale: înapoi și pe loc. De când îl știu ca ziarist, acest partid a preferat să aibă candidați perdanți din start și anunțați tardiv.







