Dumitru Sechelariu nu poate fi deranjat săptămâna asta, în special marți și vineri. Pe 8 mai, are termen în dosarul de corupție cu schimburile de terenuri, iar pe 11 mai este citat în cel
O seară plină de surprize la Gala Premiilor Comunității Băcăuane
Joi, 10 Mai, va avea loc cea de a a XI-a editie a Galei Premiilor Comunitatii Bacauane, eveniment de traditie al societatii civile locale, organizat de Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau in parteneriat cu ERSTE Stiftung Austria.
De Ziua Presei, premiile FreeEx–ActiveWatch
La Cheful Presei, organizat anual de Ziua Mondială a Libertăţii Presei (3 mai), care a avut loc joi seară, în clubul Kulturhaus din Bucureşti, au fost decernate premiile FreeEx – ActiveWatch pentru libertatea presei, laureaţii primind fie titlul de
USL Bacău s-a aliniat la startul campaniei electorale
Prima conferință de presă comună a USL a marcat debutul oficial al campaniei electorale a uniunii în județul Bacău. Alături de președintele Consiliului Județean, Dragoș Benea, au stat Mihai
Bacău: Harry Tavitian și Ion Baciu jr – jazz la două piane
Doi dintre jazzmanii români de talie internațională vin să concerteze în Bacău, la sala Ateneu. Vineri, 4 mai, cu începere de la ora 19.00, Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu
Sfat pentru inaugurări și tăieri de moț
Simplu. Nu inviți la o lansare bloggeri și ziariști pe care să-i întrebi cu ce se ocupă, cum îi cheamă și unde scriu. Pune pe cineva de la PR să te informeze. Dacă e pe bani, îi chemi doar pe cei pe care-i plătești. Simplu.
Bacău: Parc de distracții pentru Tarzanii amatori
Copiii, tinerii și adulții stătuți au ocazia să se dea ca Tarzanii printre copacii din pădurea Măgura, lângă hanul aflat la 15 km de Bacău. Locul de distracții se numește Aventura Parc și este compus din trasee de cățărat prin copaci, mers pe sârmă, echilibristică, tiroliană.
Benea despre căderea Guvernului: „Guvernele Boc și MRU și-au bătut joc de Bacău”
Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, despre căderea Guvernului: Sper să vină un guvern receptiv la problemele județului Bacău. În ultimii patru ani, guvernele Boc și-au bătut joc de proiectele județului, fie că a fost vorba despre centura ocolitoare, fie despre un simplu pod.







