…două la prefectură, două pe piaţa lui 11 Fevruarie, două la primărie, unul la şcoala de băieţi, unul… la şcoala de fete, unul la spital, două… la catrindală, la Sf. Niculae, două la prefectură… (…) Doamne păzeşte, coane Fănică, să trăiţi, patruzeci şi patru, în cap… patruzeci şi patru…
Dezamăgirile mele
Prea mari așteptări n-aveam, dar mă încearcă niște dezamăgiri, în urma campaniei pentru referendum. Cea mai mare este că MRU lasă baltă ușor sobrietatea și aura intelectuală și se transformă într-o cață bârfitoare și isterică.
L-am suparat pe domnul Basescu
Am fost la vot, chiar daca stiu ca domnul presedinte se supara. Sper ca n-o sa le faca dosare celor care i-au iesit din cuvant si mai trag nadejde ca n-o sa ma calce submarinul.
Un pic de logică
Unu. Vasile Blaga spune că PDL boicotează referendumul, deoarece nu poate supraveghea corectitudinea acestuia cu numai câte un reprezentant în secțiile de votare.
Băsescu are-un morcov
Mister prezident e speriat. Nu de acum, ci de la suspendare, când și-a început campania cu propoziția cheie „românii nu vor participa”.
Cum ne place
Despre referendum, am scris câteva, dar nu mai pot, mă simt în plus. De fapt, redundant. Nu mai am loc în ploaia de texte cu Băsescu, ce a inundat internetul. Mai e cineva care n-a scris? Până și bloggerii de pe nișe total nepolitice sau care n-au scris în
Scripăț a început campania lui Băsescu
În replică la campania USL, Constantin Scripăț și-a pus la lucru teribila echipă, ca să contracareze propaganda anti-Băse. Au ieșit niște panouri lucrate după modelul celor cu care Scripăț a făcut succesuri la localele de pe 10 iunie.
Bacău: primii ghiocei ai campaniei pentru referendum
Prin centrul Bacăului, au apărut panourile electorale ale USL. Reclamele sunt de două feluri:






