Prea mari așteptări n-aveam, dar mă încearcă niște dezamăgiri, în urma campaniei pentru referendum. Cea mai mare este că MRU lasă baltă ușor sobrietatea și aura intelectuală și se transformă într-o cață bârfitoare și isterică.
La fel de isterică, a fost și Monica Macovei, convinsă că de vină pentru corupția colegilor din PDL e oricine, numai Băse nu. Mă refer la corupția despre care tot ea vorbește.
De la Băsescu n-am așteptări. El a acuzat frauda chiar atunci când și-a câștigat primul mandat, pe al doilea l-a obținut prin furt, iar acum rămâne la Cotroceni printr-un non-combat rușinos. Nu mai vreau, deci, nimic de la Băsescu, mă miră că se mai uită unii în gura lui, cum își asumă un eșec lamentabil drept o mare victorie.
România rămâne cu un președinte scandalagiu, vindicativ, uneltitor și ignorat internațional. De fapt, susținerea liderilor UE, dar și a Statelor Unite, nu a fost pentru un președinte puternic, ci pentru ca România să aibă un conducător obedient.
Băsescu mai are doi ani de mandat, sunt sigur că va face vizite de stat câte n-a făcut în cei opt ani ce s-au scurs degeaba. Sigur! Premierul ungar Orban n-a venit de capul lui, ca să-i țină acasă pe unguri, a fost trimis în misiune. A reușit, dar România are acum un președinte dator vândut pretențiilor deseori exagerate ale Ungariei.
Trist a fost episodul cu vila Dante, cu un Ponta și un USL ce au încercat să provoace mânia proletară. De mult timp n-am văzut ceva mai jenant decât vizita țațelor și gogilor prin așternuturile destinate altora. Cum verificau ele apa din jacuzzi, cum s-au tolănit ei în pat… scene incredibile!
Mă va dezamăgi și Antonescu. El nu va demisiona, deși a promis. De ce-ar face-o, nici Băsescu n-a scris-o pe a lui, în cele „cinci minute”? Cu un cvorum la mustață, dar o majoritate pro-demitere, parcă și văd discursul de nedemisie.
Despre Ponta, nici nu mai am cuvinte.
– sursă foto, mediafax.
Şi eu am zis aseară pe feisbuc că ar fi ideal să plece cei doi, pentru că aşa au promis că fac, dacă nu-l demit. Apoi Băse, într-un acces de demnitate cum nu-i stă în fire să demisioneze din cauză că au votat împotriva lui mai mult de 5,2 milioane.
Asta e Basescu, acum , cand vorbim-kamikaze.Nu mai are nici o batalie politica personala de castigat, nu mai alearga dupa nici o functie viitoare, misiunea lui e sa traga dupa el cat mai jos cei doi lideri ai usl, mizand exact pe tipul tau de reactie fata de usl, dupa vreo cateva luni de hartuiala si erodare a uniunii…Asta e singura lui misiune, pentru MRU viitor Presedinte , pentru ruperea USL ului , cel mult dupa alegeri, cand nu va numi un premier de la usl, pentru ca , in ciuda optimismului actual referitor la sustinerea populara a uniunii, la alegerile generale, usl ul nu va avea peste 50 % din voturi, pentru a putea contracara placa deja anuntata a Presedintelui. Si atunci ramane de pus pariuri-cine va trada primul? cam la asta se reduce proiectia politica pe termen scurt si mediu.Fie si pentru ca in continuare, usl ul este prea orgolios sa renunte la mesajele gen ,,Basescu la puscarie,,. Pai mai oameni buni, cum vreti sa inceteze ala, cand se stie amenintat intr-un asa hal?Singura solutie de salvare ar fi ca usl ul sa aplice tactica pe care trebuia sa o adopte de la inceput, cand au ajuns la guvernare-ignorarea pozitiei si iesirilor Presedintelui, pur si simplu un ,,mute,, colectiv, asta bineinteles daca dosarele personale ale liderilor usl le-o permit. Ma indoiesc.
Bineinteles ca nu se publica. Doar este proprietatea mea, blogul. Sau frustrarea mea……… (zise proprietarul)