Să ne amuzăm, mai întâi, cu transcrierea discuțiilor dintre Mircea Băsescu, fratele Președintelui, și interlopii care l-ar fi plătit ca să-l scoată repede din pușcărie pe Bercea Mondial. FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Vroiam sa te intreb ceva, te rog eu, tu stii ce mi-a zis el? Prima data, atunci cand i-a luat pe […]
Ponta e incredibil de Boc!
V-amintiți cum aproape fiecare ieșire publică a premierului Emil Boc avea rolul de a-l confirma pe Băsescu ori de a-și contrazice propriile afirmații de cu o zi în urmă? Râdeam și îl miștocăream pe Boc, uneori în compătimeam „săracul, ce să facă, așa-l pune să se facă de râs Bețivescu!?”. Victor Ponta, premier de ceva […]
Unguri acasă
Ungurii cu cetățenie română pot cere orice: butelii, străzi, autostrăzi, autonomie, independență, limba maghiară în școli, universități, primării, cimitire, berării. Ungurii cu cetățenie română pot cere și luna de pe cer, pentru că sunt la ei acasă. Procentual, câți români sunt cretini, tot atâția sunt și unguri. Cu toții suntem acasă și avem pretenții, impresii, […]
Toți sunt la fel, de ce să-i tratăm diferit?
Când au fost la guvernare, adepții lui Traian Băsescu, risipiți acum în Partidul Democrat Liberal, Partidul Mișcarea Populară și Forța Civică, au mărit fiscalitatea (vă amintiți cum a crescut TVA de la 19 la 24 procente?), au dat afară câteva sute de mii de oameni din sistemul public. Când sunt la guvernare, adepții lui Victor […]
„Grațiela” Becali, vedetă la Cotroceni
La fiecare conferință de presă a lui Băsescu, obligatoriu se găsesc ziariști care să-l întrebe insistent despre „Grațiela” Becali. Cred că se bagă bani grei în curul televiziunilor ca să ducă problema stringentă a lui Gigi, live, la Cotroceni. Familia Becali are experiență la cumpărat televiziuni, a început cu Pro TV, acum are mărunțiș pentru […]
Ce nu știe Victor Ponta despre presă
Victor Ponta a zis că o apără pe Mariana Câmpeanu pentru că Băsescu și pentru că Turcescu. În mintea premierului, simplul fapt că informația a apărut în presă pe filiera “ziaristului colonel” anulează măgăria actualei ministre a Muncii. Pe undeva, înțeleg frustrarea lui Ponta, e de domeniul evidenței că instituțiile din subordinea Președintelui furnizează subiecte pe […]
Partidele din flori ale Președintelui-amibă
Partidul Mișcarea Populară (PMP) e noul partid „din flori” al președintelui Traian Băsescu, nu e niciun dubiu, a ieșit acum pe față să-l promoveze, după ce luni de zile a plătit organizatorii pe post de consilieri prezidențiali. Al câtelea să fie, că unii le-au cam pierdut șirul? Toți președinții postdecembriști au avut o problemă cu […]
Din aberațiile lui Băsescu: deszăpezirea cu epoleți
Președintele Traian Băsescu e mare iubitor servicii secrete și haine militare. O dată-n viață a fost fidel cuiva, fără să-i înfigă cuțitul în spate, și ăla s-a nimerit să fie șef de serviciu secret! Asta spune multe despre subconștientul omului-fără-dosar-de-colaborator-sau-polițist-politic. Băsescu a mai aberat aseară despre contractele de deszăpezire câștigate de firmele din județe. Că […]