Undeva în Oltenia, au trecut cu vopseaua peste cadavrul unei pisici, aflat pe mijlocul drumului. La sute de kilometri distanță, asfaltul șoselei de centură a Bacăului așteaptă fierbinte candidații pentru alegerile locale.

În premieră, PSD și PNL par că nu vor avea, în municipiul Bacău, candidați proprii. PSD merge pe mâna lui Sorin Umbrărescu, de profesie notar, trecut de la ALDE la Partidul Puterii Umaniste – Social-Liberal (PPU – SL), partidul lui Dan Voiculescu.
PNL nu a găsit un „Pavăl” la alt partid și, la momentul ăsta, pare să renunțe la Liviu Miroșeanu, ca să-l susțină pe useristul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
Deputatul Ionel Palăr a luat decizia după ce a fost fezandat în diverse moduri de aripa favorabilă lui Viziteu, dar și după ce s-au plasat în online tot felul de acuzații. În Adevărul, de pildă, s-a scris pe surse că „Palăr nu ar vrea ar vrea un USR-ist să câştige Primăria Bacăului, în cazul de faţă Lucian Stanciu Viziteu, pentru a putea pregăti revenirea lui Romeo Stavarache.”
Nu știu cine poate plasa astfel de articol fără să lase urme, gândul mă duce la Fenechiu și Viziteu. Cel din urmă a mai plasat în g4media un atac aberant la Ghingheș, de care pare că toată lumea a uitat, despre cum ar fi vândut el geci la CJ. Iar primul are școala traseismului profesionist, joacă la toate capetele la care poate.
Dacă Viziteu rămâne susținut de PNL, avem un nou candidat practic impus din afara partidelor, ceea ce, desigur, e tare sănătos pentru democrație. La câte runde de negocieri s-au purtat, am senzația că principiul a fost „dăm cu zarul până ies eu!”.
Rămânând la PNL, să amintesc de cei trei „M” care își iau M, cu ocazia asta: Miclăuș, Miroșeanu și Mihăilă. Toți au vrut să fie primari, Miclăuș avea chiar „susținerea” lui Orban, Mihăilă a aruncat cu banii în advertoriale tâmpite, iar Miroșeanu anunța chiar în Deșteptarea de ieri că „Intru în bătălie, să câștig Primăria Bacău! Actualul primar va pleca acasă!”
De pe entuziastele conturi iubitoare de epoleți pro-Viziteu și pro-Fenechiu, aflăm că s-a stabilit și un algoritm de împărțire a posturilor. Apropo, având în vedere componența delegației USR, aștept amuzat apariția înregistrărilor…
Principala problemă e că s-a plecat de la premisa că PNL-USR-PLUS vor face majorități de 50% + 1 în Consiliul Local Bacău și Consiliul Județean. Mie mi se rupe cine și cum, însă e greu de crezut că se va ajunge la așa ceva. Nu imposibil, doar foarte greu. În lipsa majorității, cele trei partide vor fi nevoite să apeleze la alt partid, ca să le fie votați viceprimarii, deci un post va fi dat în afara alianței. Cine va fi sacrificat: liberalul sau Ghingheș? La CJ, același calcul…
Timpul deciziilor e scurt, vom vedea dacă ce s-a stabilit ieri mai rămâne azi în picioare. De asemenea, e vremea și pentru PSD să facă o mutare.
Palar si Benea sunt printre putinii politicieni la care nu a tinut santajul „negociatorului” care capuseaza acum USR. Oare cu ce il are la mana pe Viziteu?
@secu : viziteu „ii are” cu Hrebenciuc! de fapt, viziteu e „alta Marie, cu aceeasi palarie” garantand „status-quo”- existent, adica blatul pe sub masa, transpartinic, parand ca ofera electoratului ALTERNATIVA, MAREA SCHIMBARE, lumea nestiind ca in partidul sau se comporta ca Duduianu.