Partidele din Bacău sunt într-o oarecare întârziere cu desemnarea și anunțarea candidaților pentru alegerile locale de pe 27 septembrie 2020. La liberali, s-a anunțat un nou sondaj, în care sunt „măsurați” prefectul Liviu Miroșeanu, consilierul local Daniel Miclăuș, consilierul județean Petrică Mihăilă și consilierul local Ilie Bîrzu. Cel puțin ăștia presupun eu că-s în sondaj, că oficial nu s-a dat nimic.
Miroșeanu se promovează deja din poziția de prefect și are asigurată o vizibilitate consistentă, grație funcției. Fără să am acces în culise, doar analizând ceea ce se vede, el pare să fie candidatul PNL pentru Primăria Bacău, dar nu bag mâna în foc.
Ilie Bîrzu face ca de obicei, joacă underground, el e atât de cunoscut încât nu poate ieși ultimul în niciun sondaj corect. Petrică Mihăilă s-a filmat singur în fața stadionului și a zis că a ținut conferință de presă.
Daniel Miclăuș vine după patru ani foarte buni de mandat în Consiliul Local. Om cu vorbele la el, a reprezentat de multe ori ceea ce se cheamă vocea rațiunii în ședințele interminabile. Când s-a făcut precedentul sondaj în PNL, înaintea pandemiei, el a declarat că nu vrea să candideze. Apoi, nici prefect n-a vrut, dar senatorul Daniel Fenechiu l-a plimbat pe la Guvern, ca să-l impună. A fost un prim eșec al unei tabere extrem de turbulente din PNL Bacău.
Acum, că se apropie funia de par și liberalii fac un nou sondaj, Daniel Miclăuș n-a putut ieși în față să spună „vreau să fiu primar!”, a ales niște contorsiuni pe Facebook și diverse site-uri. În urmă cu vreo zece zile, am citit despre el că ar fi câștigat competiția internă și va fi candidat. Nu era adevărat, aveam să aflăm de la senatorul Fenechiu că, de fapt, conducerea centrală a PNL l-a pus în noul sondaj care se face în oraș. Asta a fost toată „victoria”.
Partea tristă e că, după anii ăștia în care s-a prezentat ok, singurul lucru care s-a putut spune despre el, într-o emisiune pe Facebook cu moderator experimentat, a fost:
„Daniel Miclăuș a fost desemnat, cu mari șanse și girul conducerii centrale a PNL, ca fiind unul din posibilii candidați ai acestui partid la Primăria Bacău”.
Vă dați seama? Omul a fost desemnat… cu mari șanse ca posibil candidat! Și asta e realitatea, moderatorul a sintetizat perfect situația invitatului!
Ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Miclăuș, aflat în situația penibilă și incorectă a unui „Dandanache”, plantat de la București într-un sondaj. Culmea, pe filiera altui plantat, Fenechiu.
Prin forțe proprii, cred că „posibilul candidat” putea mai bine, postura în care l-a pus „aripa” din care face parte este hilară.
Lasă un răspuns