Prefectul Bacăului, Leonard Bulai, de la USR, a pățit-o:
Am anunțat în urmă cu două săptămâni că vor începe lucrările pentru remedierea alunecării de teren din zona Măgura. M-am asigurat că ordinul de începere a lucrărilor se va emite cât mai repede, la fel cum foarte repede am dat și hotărârea de Comitet Județean pentru a permite executarea lucrărilor în prima urgență.
Astăzi apare această adresă de la firma care urma să execute lucrările că amplasamentul nu poate fi predat de beneficiar (DRDP Iași). Contextul este acesta: pentru a începe lucrările, firma trebuie să aducă un utilaj de mare tonaj și să tăiem 4 copaci. 4 copaci pentru care Garda Forestieră Suceava are nevoie de 2 luni! 2 luni ca să obțină autorizații de taiere!
4 copaci , repet! (Nu specii protejate de lege)
Le-am dat termen 3 zile să rezolve situația, la o săptămână după, mă trezesc cu această hârtie.
2 luni în condițiile in care lucrarea este de primă urgență și trebuie finalizată în 6 luni iar constructorul urma să o realizeze înainte de debutul sezonului rece! Cred că e momentul să nu ne mai tot ascundem! Ăsta e modul în care înțeleg unele instituții colaborarea, urgența, interesul public.
Ne prefacem că nu vedem tonul de opoziție abordat subit de domnul prefect USR și analizăm ce-a spus. Pe scurt, s-a asigurat că există niște hârtii, chiar a dat un ultimatum de 3 zile, după care se miră că s-a blocat totul. Dap!
Cu atitudinea asta, n-am fi avut nici acum centură, am fi așteptat în cel mai bun caz termenul din contract, adică primăvara 2022. Grupul de lucru înființat de Valentin Ivancea – când era subprefect și prefect – e și acum un exemplu de bune practici: înainte să plece hârtiile, trebuie discutat cu șefii de instituții implicate pe lanțul birocratic, trebuie pusă presiune, iar prefectul, deși nu e șeful instituțiilor guvernamentale, are dreptul legal să cheme la ordin directorii și să supravegheze respectarea termenelor. Orice șef se satură să tot fie chemat de prefect și ori pleacă, ori face ce e de făcut, altă cale nu are.
Fără grupul de lucru și presiunea zilnică, inclusiv mediatică, nu se terminau nici exproprierile, nici mutarea stâlpilor Transelectrica, nici descărcarea arheologică, nu se luau avizele pentru autorizația de mediu, Umbrărescu nu avea nici acum autorizația de construire actualizată. În cel mai bun caz, scriam de 4-6 luni de întârziere…
Cazul gropii de pe DN11 nu e musai vina personală a prefectului Bulai. Pur și simplu, așa pare croit acest partid, oamenii îți tapetează pereții cu diplome, dar nu pot depăși stadiul urletelor și scandalului stradal. Se vede foarte bine și la Primăria Bacău, instituție dusă deja în gard pe încă 3 ani cu aceeași atitudine.
PS. Cu Drulă, A7, A8 și A13 au luat fiecare câte o pauză, o amânare, se mai trimit niște hârtii, adrisantul mai răspunde când vrea…
adrian a zis
cu Drula esti pe aratura! nici nu are sens sa-ti explic cate a facut Drula ca oricum ai parerea ta. dar sa stii ca gandeste ca Sova : proiecte tehnice si apoi licitatii executie. ceea ce e foarte bine!