Azi s-au votat cele 16 miliarde de lei vechi de la bugetul local pentru festivalul Theaterstock. Cel mai frumos a fost cum a justificat Tiberiu Șerban, directorul adjunct, țeapa cu „parteneriatul media” luată de aproape toată presa locală, dintre care cea mai mare păcăleală și-a luat-o Deșteptarea, plus bloggerii băcăuani. „Presa locală n-a apărut pe […]
Ce dăunează festivalului doamnei Sigartău: demagogia, lăcomia și tunul
Pentru două zile, organizarea Festivalului Theaterstock este blocată, pentru că n-a trecut de votul Consiliului Local grosul finanțării. Din câte înțeleg, directoarea Teatrului Bacovia a și dat un pic de apă la șoricei ieri, când a văzut că proiectul n-a trecut ca gâsca prin apă, așa cum spera și, poate, așa cum i se promisese. […]
Să anchetăm și medicamentele false
Au început anchete printre doctorii care primesc mită de la distribuitori ca să prescrie medicamente scumpe bolnavilor de cancer. OK, foarte bine, bravo. E loc slavă Domnului și pentru ăia cu suplimente alimentare. Mai e nevoie însă de puțin fainoșag, adică să se investigheze nu numai pastilele scumpe, ci și alea falsificate sau vândute la […]
A apărut afișul Theaterstock – partenerii media sunt în extaz
Sloganul Festivalului Theaterstock este „We are one”, care, la cât de plin cu parteneri media este, s-ar traduce „Suntem niște unii!”. De-acasă până în centru cred că am văzut vreo trei afișe micuțe pe tot atâția stâlpi. Poza alăturată e de pe un perete al primăriei, unde a fost trântit un afișoi, ca să ia ochii […]
Televizorul cauzează
Înainte să apară la tv, politicienii ar trebui să se gândească bine la ce riscuri se expun dacă enervează telespectatorii: “Intr-o seara l-am vazut pe Gabriel Berca la televizor care, intrebat de ce vrea sa treaca la UNPR, a spus ca pentru binele poporului si al cetatenilor. Eu, fiind un cetatean al acestei tari, m-am […]
Hrebenciuc a avut dreptate
Era 13 octombrie 2014, când bloggerii din Bacău s-au întâlnit cu Viorel Hrebenciuc, la solicitarea acestuia. Era în plină campanie cu Victor Ponta, am crezut că vine cu el de mânuță sau că vrea să ne convingă ce frumos și deștept e premierul. Dar nu! Hrebenciuc ne chemase să ne explice că e necesar să […]
Conversia banilor negri, cazul Berca-Banu-Scripăț
Gabriel Berca (Berca Mondial, pentru cunoscători) este audiat la DNA Bacău și a fost reținut, cu acuzația de trafic de influență în dosarul în care a fost arestat preventiv Mihai Banu. Din acest trio lipsește Constantin Scripăț, fost prefect și prieten de traseism politic cu cei doi. Probabil puținătatea intelectuală să-l fi salvat, vom vedea. Acest […]
PSD n-a repetat greșelile altora
Traian Băsescu a impus-o pe fiică-sa și pe Elena Udrea, Klaus Iohannis, pe Alina Gorghiu. Victor Ponta a încercat și el, cu Rovana Plumb, dar a pierdut la scor (18 pentru Plumb, 65 pentru Dragnea). Scorul spune multe, dar arată foarte clar că PSD nu a vrut să ajungă în situația ridicolă în care au […]






