
Băcăuanii au găsit în Ziarul de Bacăul cea mai bună sursă de informație, în săptămâna avariilor, 14-21 iulie 2018. Potrivit datelor Google Analytics, în timpul crizei apei, zdbc.ro a avut 172.600 de UNICI, cam cât toată populația capitalei de județ. Ziua cu cei mai multi unici pe zdbc.ro a fost marți, la cea de-a doua avarie, când au fost peste 40.000 de unici.
Deșteptarea s-a plasat pe locul al doilea, cu 118.000 unici, iar vârful de trafic l-a avut abia vineri, doar 19.200.
Pe locul al treilea, la trafic, a fost bacau.net, cu un total de 103.000 unici și vârful de trafic, tot marți, 21.800 de unici.
Ziarul de Bacău a fost cea mai citită publicație pentru că am dat primii știrile despre cele două avarii și nu ne-am zgârcit la informațiile despre mersul reparațiilor. Nu am blocat comentariile. Am tratat subiectul echidistant, nu am făcut speculații, nu ne-am erijat în specialiști, am verificat zeci de zvonuri alarmiste despre „a treia avarie”, am terorizat autoritățile cu întrebările, am dat informațiile esențiale la timp. Iar oamenii au apreciat.
Lauda-te!
Ai cu ce , ai si de ce si te-ai si grabit 🙂 !