Doi dintre ziariștii corupți din Bacău scriu pentru presa centrală numai când le convine și când au de plasat „comenzi” de la clienți. Unul dintre clienți are o firmă de construcții și chiar a declarat că le-a trimis între 10.000 și 20.000 de lei șpagă, printr-un intermediar (al treilea ziarist corupt, cum ar veni).
Primii doi susțin – hehehe! – că n-au primit șpaga, n-au mâncat usturoi, deși le pute și gura, le pute și urma. Dacă ei spun că n-au primit șpaga dar admit că li s-a trimis sacoșa de bani, de ce n-au făcut denunț? Indiferent unde-au ajuns arginții, comenzile s-au executat, ceea ce era de scris s-a scris, ceea ce era de ne-scris a murit ca subiect de presă. Corupție, adică.
Altul, al patrulea, dar din aceeași grupare de infractori de presă, pare că a luat șpagă ca să încerce să influențeze Justiția, într-un caz cu o licitație contestată. Comanda s-a executat, articolul a apărut, citindu-l ziceai că-i leagă pe toți cei care au organizat licitația. În realitate, nimic nu era în neregulă, contestatarul șpăguitor a pierdut și procesul, și șpaga.
Întâmplător (mint, nu e deloc întâmplător), toți cei de mai sus dau ochii peste cap pe la conferințe de presă, le colcăie articolele de chintesența anticorupției. Dacă-i asculți, ai crede că procurorii sunt niște bieți neajutorați, fără să-i citească pe ei, n-ar ști de care colț s-apuce Codul Penal. Ai mai zice că articolele ziariștilor șpăgari storc fiecare picătură de adevăr din marea de minciuni ale „corupților” despre care scriu.
Totul e însă minciună, gargară, ca să li se piardă urma în gălăgie. Ca să se apere mai bine, îi atacă mereu pe alții, îi arată cu degetul, pe principiul subconștient al hoțului care strică „Hoții!”. Nu le dau numele acum, sunt convins că nu mai e mult, e imposibil să nu fi fost prinși. Deja, potențiali denunțători există, au făcut și declarații mai mult sau mai puțin voalate în ziare. Aștept cu mare interes comunicatele de presă despre ziariștii corupți din Bacău.
Să întregim harta corupției și cu ziariștii șpăgari.
Niște nume, ceva? 😀
Deocamdata, doar sumele, care-s de notorietate, ma si mir ca-s primul care a scris.
Cit costa promovarea lui Iliuta Birzu in Adevarul?
N-am nici cea mai vagă idee.