Am zis de mai multe ori, anunțurile de mică publicitate din Deșteptarea promovează activități suspecte, unele chiar la limita legii. Practic, pare că niște pești își scot la produs fetele, prin anunțuri la rubrica de matrimoniale sau de întreținere corporală. În alte părți, pentru așa ceva se fac dosare penale, inclusiv ziarului care ajută proxeneții:
«Site-ul anunţul.ro este urmărit penal pentru proxenetism, după ce procurorii au stabilit că prin intermediul acestuia erau racolaţi „clienţi” de către mai multe persoane, instanţa stabilind ca, în următoarele 60 de zile, să nu mai fie publicate anunţuri la rubrica „Ea caută partener”.
Site-ul anunţul.ro este urmărit penal într-un dosar instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Conform unui comunicat de presă al parchetului, în 3 aprilie, procurorii au început urmărirea penală faţă de firma Anunţul Telefonic SRL pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de proxenetism.
În urma prezentării în faţa instanţei, judecătorii au stabilit ca firma Anunţul Telefonic SRL să nu mai aibă voie să desfăşoare activităţi de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea de proxenetism pe o perioadă de 60 de zile, respectiv interzicerea publicării anunţurilor online din cadrul subrubricii „Ea caută partener”, aflată la rubrica Matrimoniale, pe site-ul www.anunţul.ro.
Potrivit procurorilor, între 24 mai 2013 şi 4 februarie 2015, site-ul www.anuntul.ro, prin modul său de structurare, a înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe persoane care au postat anunţurile. Prin această acceptare de promovare a serviciilor oferite, acest site le-a facilitat persoanelor care practică prostituţia racolarea de clienţi cu care acestea întreţineau raporturi sexuale contra cost.
„Obţinerea de beneficii în urma prostituţiei este susţinută şi de faptul că, în cadrul rubricii „Matrimoniale” erau patru subsecţiuni: ‘Ea caută partener’, ‘El caută parteneră’, ‘Saloane masaj erotic’, ‘Prieteni, Căsătorii’, ‘Diverse’, astfel, se poate observa că subsecţiunea: ‘Ea caută partener’ a fost creată în mod distinct, fiind destinată unui alt scop decât cel pentru care un observator obiectiv ar crede că a fost înfiinţată rubrica ‘Matrimoniale’, întrucât, tot în cadrul acestei rubrici, a mai fost creată şi subrubrica ‘Prietenii, Căsătorii’ „, susţin anchetatorii.
De asemenea, în urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate mai multe situaţii în care diferite persoane au înlesnit activităţile de prostituţie ale unor persoane de sex feminin, toate având ca liant site-ul www.anuntul.ro, în sensul că aceştia sau chiar fetele care ofereau servicii sexuale contra cost publicau anunţuri la rubrica „Matrimoniale” – subsecţiunea „Ea caută partener” şi, astfel, erau racolaţi clienţii de la care, pentru serviciile oferite, obţineau foloase materiale pe care ulterior le împărţeau cu cei ce le-au înlesnit această activitate.
„În fapt, prin intermediul unor carduri de plăţi, persoanele cercetate în cauză, au achitat anunţurile care apăreau pe site, publicate la rubrica şi secţiunea menţionată mai sus, iar, prin intermediul numerelor de telefon care însoţeau anunţurile, clienţii contactau persoanele de sex femeiesc şi obţineau, contra-cost, serviciile dorite, activitate susţinută şi înlesnită de către aceştia, astfel, urmărind şi obţinând foloase materiale semnificative pentru ei”, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.» (mediafax)
În ceea ce privește Deșteptarea, cum o fi, ha?
[…] în cap. De data asta însă, am avut, din nou, dreptate: prin mica publicitate din Deșteptarea se promovează prostituția, mascată în anunțuri de masaje […]