Vrei adresele de mail ale ziariștilor acreditați la Prefectura Bacău? Nimic mai simplu, cere-le Nicoletei Zărnescu, șefa de cabinet a prefectului. Desigur, pentru asta încalcă grav legislația referitoare la protecția datelor personale, dar ce mai contează?
Ultima ispravă a fost într-o zi, când și-a luat liber și a mers, ca profesoară, în comisia de examinare a unui cadru didactic din Huruiești. Ca să vezi, acolo, directoarea avea de rezolvat o problemă cu primarul și s-a gândit că doamna prefect o poate ajuta. Dezinteresată, evident.
„Aveam o inspecție de grad și doamna Cernat, directoarea, mi-a cerut adresele de mail ale ziariștilor. I le-am dat pe toate, pentru că sunt publice, am vrut să nu fie discriminare, să primească mail toată lumea”, a recunoscut pentru aghiuta.ro Zărnescu.
Șefa de cabinet a fost mânată de bune intenții și nu și-a dat seama că încalcă legea, deși Prefectura se ocupă cu supravegherea respectării acesteia. „Le-am mai dat și altor școli și ong-uri și nu v-ați mai plâns”, mi-a spus ea. E adevărat, nu m-am plâns, pentru că abia acum m-am prins de unde se distribuie datele personale.
E ca și cum i-aș face public numărul personal de telefon sau mailul. Și eu sunt mânat de bune intenții, e plin județul de cazuri sociale disperate, de oameni care au ceva de cerut, de rezolvat. Vreau și eu să fiu bunul samaritean, pe nervii altora.
Oare încalc legea dacă îi public aici numărul telefonului de la Prefectură? Ha? Ar trebui, oare, să-i cer mai întâi acordul? Dar ea mi l-a cerut mie?
Florine, ce pot crede, primind un telefon de la
Fundatia Pentru Educatie, Dezvoltare Si Sprijin Comunitar C-tin Brancoveanu (Manager proiect – prof. ing. CARMEN SILITRĂ) sotul fiind sef la AJOFM. De unde numarul meu de telefon?
floryn » Exact!
Silitra si-a recastigat pozitia in instanta precum si Agache de la AJPS.
moby esti in eroare, silitra a fost pus ca de obicei, politic. intreaba-i si pe bercu&mironescu inainte sa-ti dai cu parerea. nu stiu cat a facut toata afacerea.
silitra n-a avut parte de niciun proces in instanta pentru repunere pe post. nu era cazul. poate avea parte doar de un proces de constiinta. situatie putin probabila.