Nicu Zerro a rămas fără candidatură, după ce Biroul Electoral i-a respins dosarul, pe motiv de liste cu susținători nereali. Candidatul a făcut contestație, dar i-a fost respinsă de Judecătorie.
Luni, mai poate face recurs, la Tribunal.
Între timp, Zaharia a semnat un text scris de un dezordonat mintal, o scrisoare vituperantă:
(…) Stavarache, Sechelariu şi Benea se tem că noi vrem să schimbăm Bacăul! Se tem pentru că ei au simţit că, prin mine, independentul Nicolae Zaharia, vrem şi putem să schimbăm oraşul, iar acest lucru îi sperie!
Vă scriu aceste rânduri pentru că vreau să vă spun că nu am renunţat! Mă voi lupta cu ei până la capăt!
– Nicu Zaharia
Sunt sigur că respectivii cu care se luptă Zerro tremură de frică, așteptând răzbunarea „independentului”. Dar noi îl cunoaștem pe Zerro, știm că n-a vorbit serios. În toată campania asta, s-a făcut primar pe Fecebook și s-a luptat cu „bloggerul de 1.000 de euro”.
Zerro nu e capabil să se lupte, de exemplu, cu Sechelariu. Fostul primar apare în listă la derută. Ce naiba, doar i-a fost șeful Corpului de Control (2000-2001), șef la televiziunea personală și, până în iunie 2012, reprezentant în Consiliul Local.
Mai vedem după alegeri.
Si pa asta l-ai scos din cursa! Cata rautate, cum le mai dai la gioale! 🙂