Ce credeți că își spun acum clienții de publicitate ai postului Antena 3, eventual cei care au de achitat facturi? În mod sigur, se uită la lamentările lui Gâdea & Co (înțelegând prin „& Co” gruparea de păreriști și activiști ai Varanului, nicidecum ziariștii care-și fac treaba zi de zi), trag concluzia că postul se închide și își fac alte planuri media. Unii ar putea să creadă că pot amâna plata facturilor, la urma urmei, de ce să nu profiți de necaz și să aștepți să se stingă încet lumina furnizorului de publicitate?
Antena 3 n-are niciun motiv să se închidă, dar scandalul pe care-l fac turbați Gâdea, Badea și restul care se dau pe sticlă pe sume imense dăunează grav și ireversibil chiar Antenei 3. Să spui, fără nicio dovadă, că postul a fost confiscat e nu doar o minciună, ci și o inconștiență, ceva de genul „suntem inutili, Voiculescu e în pușcărie, fiică-sa ne dă afară, după noi potopul!”
Anteniștii n-au de ce să se teamă, deși fac mare caz de confiscarea sediului din care emite. Ar fi trebuit să se uite mai atent la reacția lui Victor Ponta, care a spus că va lupta pentru ca Antena 3 să facă presă în continuare. În traducere liberă, asta înseamnă că, de fapt, confiscarea dictată de instanță va fi administrată de Guvern. Capisci? Există o sumedenie de mijloace de amânare la nesfârșit a recuperării pagubei de la familia Voiculescu, chiar și fără intervenții politice la nivel înalt, statul nu recuperează, de obicei, mai mult de un sfert.
Așa că Antena 3 poate sta liniștită, n-o să pățească nimic. Ba din contră, se va putea întoarce la a face presă, pentru că ultima perioadă a fost doar propagandă și atac la Justiție.
«De o săptămână întreagă, uitându-mă înmărmurit la Antena 3, îmi imaginez că merg pe stradă, noaptea, iar dintr-un gang îmi iese în față un lombrozian plin de sânge din cap până-n picioare, ținând în mâini inima încă palpitândă a ultimei sale victime pe care a ucis-o – cum altfel? – fără judecată: “Prietene, și eu îl urăsc pe Băsescu, sunt o victimă politică, ia-mă în brațe și scapă-mă de poliție, pentru că simt că mi se pregătește o execuție stalinistă! Hai cu mine în stradă să mă aperi și, mai ales, gândește-te bine: dacă asta mi se întâmplă mie, într-o zi ți s-ar putea întâmpla și ție!”.
Ăsta este discursul, cu mici variațiuni, al unuia care în urmă cu o săptămână jubila citind știrea că în România s-a mai închis o revistă. Ăsta este discursul altora, care ani de zile au pus oameni la zid, i-au legat la ochi, le-au smuls din gură ultima țigară la care aveau dreptul și au tras rafale peste rafale. Ani de zile, de când există televizunea aia, singurul lucru pe care s-au bazat oamenii de acolo atunci când au aruncat în stânga și în dreapta cu inefabile imprecații a fost faptul că justiția română nu funcționează și că, în loc să-i acționeze în judecată pentru necontenitele infamii, cei mai mulți vor alege să o lase baltă. Un proces ar fi durat prea mult și ar fi fost, poate, prea costisitor.
Astăzi, oamenii aceia cerșesc solidaritate. Cu ei și, mai ales, cu patronul lor. Un patron care reprezintă chintesența ratării democratice, capitaliste și europene a României postdecembriste. Un patron care, într-o țară care ar fi trecut cu adevărat printr-o revoluție, nu printr-o mascaradă, n-ar fi putut fi conceput.
Dacă nu ieșim în stradă pentru a demonstra pro-Voiculescu, dacă nu dăm foc tribunalelor și parchetelor, suntem nici mai mult nici mai puțini decât băsiști. Pentru că, nu-i așa, un om care a fost aliat în multiple rânduri cu Traian Băsescu, un om care i-a permis acestuia, ca soluție imorală, să schimbe echilibrul de forțe din parlament și sensul votului popular din 2004, acest om, așadar, și angajații săi au devenit, în ultima vreme, etalonul dreptății și al antibăsismului.
Ei bine, nu e chiar așa. Dorința de a vedea România scăpată de Băsescu nu ne poate transforma pe toți în aliați și susținători ai abjecției ca mod de viață, ai șantajului ca mod de lucru, ai ilegalității ca filosofie de business. Faptul că Traian Băsescu s-a putut alia, în diverse momente, cu Dan Voiculescu nu dovedește nimic altceva decât că aceștia sunt două fețe cu forțe egale dar, astăzi, de sens contrar ale aceleiași pegre de care ar fi trebuit să scăpăm cu multă vreme în urmă.
Faptul că Traian Băsescu e demn de dispreț, întemeiat detestabil și prezumtiv condamnabil penal, nu-l face pe Dan Voiculescu frecventabil.
Nu, ce i s-a întâmplat lui Voiculescu nu i se poate întâmpla oricăruia dintre noi. Și nu, nu oricare dintre noi poate fi spălat pe creier cu manipulări ieftine și minciuni grosiere.» (catavencii.ro)
Și:
«Realizatorul TV Gâdea Mihai, cunoscut și ca pastorul Gâdea, a încălcat, în direct și cu bună știință, porunca „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău“. I-a făcut pe Horia-Roman Patapievici și Mircea Mihăieș speculatori imobiliari. Pentru că au teren în Roșia Montană. Gâdea & comp. par a fi obsedați de Patapievici, într-un sens deja bolnăvicios.
Orice ziarist care a făcut oarece documentare la viața lui știe că nu poți fi mereu stăpân absolut pe subiect, nu ai întotdeauna toate datele, uneori te ia valul, uneori ultimul telefon de verificare îți distruge o lună de alergătură și-ți vine să te dai cu capul de pereți. De aceea, am fost tentat să-i găsesc scuze lui Gâdea. Poate n-a știut, totuși, ce moșie dețin în realitate rechinii de la ICR.
Cert e că împricinații au demontat rapid mascarada. Cu calm, cu precizie, cu eleganță, deși „istoricul“ relației cu Gâdea și Antena 3 i-ar permite lui H.-R. Patapievici să adopte și altă atitudine, mai puțin elegantă. Nu am sesizat ca mincinoșii să fi dat vreun centimetru înapoi. Dreptul la replică? Glumiți, nu există așa ceva la Înalta Curte de Justiție și Demolare a lui Felix. Dimpotrivă: a doua zi, site-ul Antenei a ridicat fițuica de la Cartea Funciară la rangul de „document care face lumină în Roșia Montană“ (mă întreb dacă între timp s-a făcut lumină și în capul lui Gâdea). Iar promo-ul emisiunii de duminică seara conținea inserturi cu aceleași hârțoage. Sute de oameni au dat „like“ materialului cu „lumina din Roșia“, semnând astfel un fel de proces-verbal de constatare a spălării lor pe creier. Păi cum să te mai preocupe adevărul, ca realizator TV, când atâția fani îți urmăresc robotic, cu gura căscată, minciuna?
Acum vreo doi ani, tot la Antena 3, am văzut o altă bombă: se făcea că Daniel Funeriu a picat prima sesiune a examenului de bacalaureat. Dovada: o poză cu un avizier de la liceul pe care îl absolvise el în Franța. Da, apărea numele lui Funeriu, dar era un trucaj. Fac și eu unul, îmi ia un minut, nici nu se termină pauza publicitară și e gata. Orbiți de ceea ce aveau în mână, anteniștii nu și-au pus această problemă. Sau nu le-a păsat. Publicul vrea sânge.
Pe judecătorul Cristi Danileț l-au făcut pedofil. Dovada: o fotografie cu el și cu fiica lui. Deja sună a ticăloșie în formă continuată.» (kamikaze.ro)
Desigur, există și indivizi care ar dori ca Antenele să se închidă, dar tâmpiți sunt peste tot, n-ai ce le face.
Am impresia ca va mai trebui inca o revolutie care sa se concluda cu punerea unor oameni la zid.