Spuneam încă din 2019 că Lucian Daniel Stanciu Viziteu se visează baron local, iar acum, după trei ani de mandat, se poate spune că a reușit.
De ce e Viziteu baron local?
Păi, coincidență, „specialiștii” USR au câștigat concursuri pe bandă rulantă în Primăria Bacău. Normal, alții ca ei nu-s. S-au angajat și fără concurs, la cabinetul primarului… Și care nu s-a angajat oficial, a devenit sugativă de contracte prin încredințare directă. Avocații din USR, de pildă…
Apoi, contractele drenate spre firme dubioase, susținerea unor afaceriști controversați care au făcut lucrări „expertizate” numai ei știu cum.
Capac peste colac, „secta” celor care, odată miruiți cu posturi și contracte din bani publici, devin susținători fanatici și obedienți, s-a îngrășat cu funcționari din Primărie care ascultă orbește de ordinele baronului. Avem exemplul clar al șefului de la juridic, care a blocat în nume personal ajutorul pentru nou-născuți. Asta, după ce stăpânul său eșuase în justiție și Consiliul Local.
Nu în ultimul rând, procesele care se înmulțesc contra presei. Disperat, ca orice baron local, Viziteu deschide procese cu nemiluita, iar subordonații îi cântă în strună, că doar pe ei nu-i costă nimic și nici nu vor răspunde vreodată.
Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a anunțat joi că i-a făcut plângere la Curtea de Conturi primarului Mihai Chirica, pe care îl acuză că a folosit resursele Primăriei Iași în „folos personal”, zice g4media.ro.
„Am înștiințat Curtea de Conturi că primarul se folosește de funcția sa și de resursele Primăriei Iași în folos personal. Chirica s-a gândit c-ar fi bine să intimideze jurnaliștii dându-i în judecată în calitate oficială. A făcut acţiune înregistrată la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni al Primăriei Iași, iar plângerea sa citează calitatea oficială de primar. Surpriză – e ILEGAL!”, a scris Vlad Gheorghe, pe pagina sa de Facebook.
Acesta s-a întrebat dacă taxa de timbru pentru înaintarea acţiunii în instanţă a fost achitată din bani publici și dacă onorariul avocaților este suportat din bugetul Primăriei Iași.
„Va verifica toate aceste aspecte Curtea de Conturi și poate primarul Chirica mai adaugă un dosar penal la colecția personală, care este impresionantă, chiar și pentru un primar PSD-PNL. Primăria are obligația să furnizeze toate documentele acestei spețe Curții de Conturi, iar Curtea este obligată să sesizeze Parchetul când constată încălcarea legislației.
Partea bună e că acțiunea de intimidare a presei poate fi respinsă din fașă, fără a mai intra pe fondul cauzei, pentru lipsa calității procesuale active a Municipiului Iaşi, prin primar și Primărie”, a mai spus Vlad Gheorghe.
Păi domnul eurodeputat de la USR poate să-l reclame la fel și pe Viziteu, baron local de Bacău. Că omul n-are scrupule, rupe beregăți, ca să-și asigure un nou mandat.
Și ce facem cu baronul local? Nimic special, ne vedem de treabă, unicul antidot. Rezultatele vin de la sine. Ce, baroni n-am mai văzut noi?
Fara obedienti a zis
Viziteu a mărit numărul de functionari publici cu 20% de când a venit el. La fel si cu numarul de functii de conducere. Statistic verificati prin compartatie vechea organigrama cu noua organigrama. Evident ca numit favoritii in functii de conducere ca si interimari in mod ilegal de mai multe ori cu toate ca, Codul Administratuv prevede ca se poate doar pe 6 luni in termen de 1 an calendaristic. Nu exista exceptii in lege. Si nu toti sunt obedienti in primarie. Cei care i se opun sunt expluzati la sediul Centrul de Afaceri (CAex) ca sa nu mai „incurce” prin sediul central. Mai vedeti si cazul colegului Mihai (care a facut si avertizări in interes public cu disparitia unor sume de bani din bugetul primăriei – el stie mai bine despre ce este vorba, ar trebui sa vorbiti cu el) cu 5 procese impotriva primarului si dintre care pe primul l-a câstigat (sanctionarea de către Comisia de disciplina fara sa se poată apăra, comisie condusă de secretara primarului). Colegul Mihai e fostul lider de sindicat din Prefectura Bacau si intotdeauna a luptat pentru drepturi. Acolo a reusit anuarea a 2 Ordine ale prefectului si a castigat si un proces impotriva prefecturii. Si apăra drepturile colegilor fara sa adune bani-cotizatii de la colegi.