Universitatea „George Bacovia”, din Bacău, nu e fabrică de diplome. Deloc! Doar că propriul Guvern îi lichidează niște specializări…
«Patru universitati particulare acreditate vor fi lichidate, alte trei astfel de universitati vor fi monitorizate si 135 specializari/programe de studiu vor fi desfiintate, in baza unei hotarari aprobate in sedinta de miercuri a Guvernului, anunta Mediafax.
In urma acestei operatiuni, din totalul de 37 de universitati particulare acreditate, 4 universitati vor avea toate programele intrate in lichidare, iar 3 universitati vor fi monitorizate.
33 de universitati nu mai pot organiza admitere din acest an pentru programele sau specializarile care intra in lichidare, dar studentii deja inscrisi in aceste programe isi vor putea finaliza studiile.
Conform documentului aflat pe site-ul ministerului, specializarile/programele de studii universitare care intra in lichidare incepand cu anul universitar 2014-2015 sunt:
(…)
Universitatea „George Bacovia” din Bacau: Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Contabilitate si informatica de gestiune (IF si IFR), Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Management (IFR), Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Marketing (IF si IFR), Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Administratie publica.»
– integral, pe hotnews.ro.
– foto: observatordebacau.ro.
Avand in vedere numarul de „somitati” ce absolvit aici pentru un „carton”(diploma) -ar trebui desfiintata toata ! Ajunge cu intelectualii numai in acte !