S-a scos, adică prima instanță l-a declarat azi nevinovat, ceea ce trebuie să respectăm și noi, cel puțin până la recurs. Cu alte cuvinte, procurorii n-au reușit să demonstreze că Sechelariu s-a făcut stăpân pe jumătate de Bacău în mod ilegal.
Alți anchetatori au reușit cumva, dar sentința civilă privind averea ilicită pare acum excepția de la regula că justiția nu ține de logică. Sau, mă rog, are logica ei.
Ori poate domnul judecător nu a auzit argumentele procurorilor, fiind asurzit de hărțuiala și insultele la care l-a supus tristul Deșteptarea. La fel și expertul, care s-a sucit de la o expertiză la alta, după ce a fost tăvălit în ziarul inculpatului. Și, evident, după ce a stat de vorbă cu trimișii acestuia.
Poate e cazul ca recursul să se strămute în alt oraș – în nicun caz la Brașov, pentru că și acolo are argumente potrivite ca să înduplece judecătorii. Sau să se judece la București, probabil n-a apucat să cunoască așa de bine magistrații.
Dacă nu știați, Bacăul e orașul acela frumos, în care Sechelariu și-a dat legal jumătate de oraș și câștigă procesele penale, iar nesimțiții de bloggeri și ziariști pierd pe bandă rulantă procesele cu fostul și cinstitul primar și sclavii lui.
Pedeapsa pentru Sechelariu – pentru că există și partea plină a paharului – va fi că va urmări în libertate cum i se duce dracului toată averea pe care a pus mâna atât de legal.
Cel mai cinstit dintre pamanteni. Incredibil!
ar putea sa se apuce de tinut seminarii motivationale si ii putem sugera:
1. despre cum sa fii cel mai cinstit pamantean
2. cum sa pierzi a x-a oara alegerile desi esti primul in sondaje
3. rasu` – plansu`
… si mai gasim, pt pont nu-i cerem bani
Tare aia cu seminariile. Pacat de el. Daca nu candida i-ar fi dat o sansa lui Manolache.A fost sinucigas.
Decizia justitiei e suverana ! Sechelariu=nevinovat ! Oare raurile de cerneala care au curs pe aceasta tema cui au servit ? Propasirii noastre sau unor interese de partid ori personale meschine ? Limbistii acuzatori sau cei aparatori cum pot fi catalogati – „vasnici aparatori” ai dreptatii sau gandacei manipulati, care si-au pierdut luciditatea existentei independente ?
gogu » Nu te grabi ca mireasa la maritis, ca mai urmeaza caile de atac.