Joacă de copii. De-a indienii. Eu sunt Winnetou, tu vrei să fii Old Shatterhand? De-a Tarzan. Eu sunt Tarzan, vrei să fii tu leul? (Varianta cu Jane apare la pubertate). De-a Războiul Stelelor. Eu sunt Luke, vrei să fii Darth Vader?
Superman, Batman, Spiderman…
Chiar și adulții au momente de reverie, și-ar dori să fie CINEVA, să poată face vitejii. În sport, toți vor să fie Hagi, Messi, Cristiano Ronaldo, Mourinho.
Alți oameni se joacă la maturitate de-a Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu. Le-ar plăcea să fie văzuți drept mari personaje de-ale istoriei. Mândri, pe cai albi, cu sabia într-o mână, crucea în alta și sceptrul la cingătoare. Să intre în vilă ca Mihai la Alba Iulia.
Ceaușescu însuși a comandat filme în care Mircea cel Bătrân și Mihai Viteazu mai aveau o țâră și vorbeau ca el, peltic.
Nimeni însă nu se joacă de-a Cuza. Tututor domnitorilor li se cântă-n strună, numai Prințului Unirii nu. Niciun personaj modern nu vrea să fie al doilea simbol al cinstei românești, după Vlad Țepeș. În afara unor piese de teatru leșinate, n-am cunoștință de vreun film serios care să-l portretizeze pe Alexandru Ioan Cuza.
Ori poveștile cu AI Cuza sunt mincinoase, ori nimeni nu mai vrea să fie cinstit. Dacă nu curge sânge, n-are niciun farmec să te joci.
Oamenii mici nu se viseaza, ci se cred oameni mareti.