Conducerea Primăriei Bacău a decis să propună Consiliului Local cumpărarea Transport Public SA. Prețul e mare, iar evaluarea s-a făcut după ce tot municipalitatea a pompat bani la greu în conturile transportatorului privat, că în anii anteriori a ieșit rău de tot pe minus.

Dar să zicem că trece de votul aleșilor locali (la ora asta pare misiune delicată, dacă nu imposibilă), trece și de cozile la DNA, atunci onorabila și prea-luminata conducere a Primăriei ar trebui să facă pasul următor, unul care să justifice cumva sacrificarea a mii de locuri de parcare din oraș cu pistele vieții.
Pasul ar fi gratuitatea transportului public cu autobuzele municipalității pentru toți călătorii. Să se termine cu frăsuiala asta, a ajutoarelor/subvențiilor periodice de la buget, cu carduri, abonamente, cozi la chioșcuri șamd. Doar personal care să asigure ordinea și să alunge mâncătorii de semințe, bețivii și scandalagiii. S-ar simplifica totul și, mai ales, decizia ar fi cât se poate de „verde”.
Deci gratis pentru toți călătorii, fără controale la buletine ori legitimații, ca să fie stimulați să lase mașinile acasă ori în parcări!
S-ar putea face un plan pe termen lung, cu achiziții (da, din creditele alea imense, cu care nu se știe ce se face!) de autobuze. Să circule des, inclusiv pe trasee acum neprofitabile, dar utile celor care iau mașina să plece la muncă ori cu treburi în oraș.
Dacă ăsta ar fi planul, aș zice „da!”. Dar dacă e o altă schemă de făcut bani, ori de inventat posturi executive și în CA pentru clientela politică, mai bine nu.
Lasă un răspuns