Țările, partidele, organizațiile, în general, trebuie să aibă grijă de foștii lideri, mai ales de cei respectați de opinia publică, pentru că, în lipsa activității, acestora li se inflamează coa*ele și-și pierd uzul rațiunii. Permanent, cineva trebuie să-i gâdile la bijuterii și, din când în când, să sufle-n ele, să le țină răcorite, aerisite.
Americanii, de pildă, își țin foștii președinți în puf, îi plimbă prin lume, îi onorează la fiecare ocazie, pentru că președinții în funcție n-au nevoie să se întoarcă împotriva lor cei plecați de la Casa Albă.
Cât mai au de trăit, chiar dacă-s epave, foștii președinți ai Statelor Unite sunt trimiși în lume să negocieze onorific tratate de pace, să simuleze că rezolvă conflicte, să creadă că salvează lumea, să se simtă utili. Jimmy Carter, de pildă, a fost mai apreciat pentru ce-a făcut după mandatul de Președinte, a primit chiar și un Premiu Nobel pentru Pace.
În Europa, foștii premieri ai țărilor Uniunii primesc tot felul de funcții înalte, multe onorifice, unele chiar executive. Oricum, sunt figuri reprezentative, e bine să se facă utile, să nu zacă uitate în casele de protocol. Tony Blair e un exemplu clar. Apropo, știați că-l cheamă Anthony Charles Lynton Blair? Ați observat că ăștia cu nume lungi au succes în politică? Fostul premier britanic a fost premiat suficient, e drept că de asta s-au ocupat mai mult americanii pe care i-a susținut orbește în războiul din Irak.
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu și-a câștigat porecla „Răzgândeanu”, în mandatul de premier pe care l-a deținut între 2004-2008. În opinia publică este asociat cu singura perioadă în care veniturile românilor au crescut substanțial și cu momentul intrării în Uniunea Europeană. Unii spun că prosperitatea ar fi venit peste români și dacă era o maimuță la Palatul Victoria, alții îi atribuie tot meritul lui Tăriceanu. A avut un mandat greu, totuși, fiind permanent atacat de președintele Traian Băsescu.
Una peste alta, a fost un lider important al liberalilor, chiar dacă a fost schimbat după alegerile din 2008. Noua conducere, în frunte cu Crin Antonescu, l-a ținut departe de lumina reflectoarelor și de centrele decizionale. A fost permanent amenințat cu excluderea, dacă ia poziție împotriva deciziilor conducerii PNL.
Tăriceanu a tăcut și a înghițit, dar – revenind la problema politicienilor enunțată la început – timpul și lipsa de activitate au început să-i inflameze testiculele. Degeaba s-a căsătorit a cincea oară, problemele n-au dispărut, ba s-au agravat. Cineva trebuia să fie pe fază, să sufle, să-l răcorească…
Dar Crin Antonescu a preferat să-l uite tras pe dreapta pe fostul președinte al PNL și ex-premier. O zi, două, trei, un an, doi, trei. La alegerile din 2012 nu i s-a promis nimic, în spațiul public liberalii nu l-au prezentat ca fiind în cărți pentru nimic. Pe fostul lider nu-l aștepta decât uitarea, în viitor. A văzut că omologului său Mircea Geoană i s-a închis gura cu o funcție de „Înalt și Inutil Reprezentant pentru proiecte economice și diplomație”, neliniștea i s-a accentuat.
A apărut criza din USL, ce să facă Tăriceanu? Inflamația testiculară l-a adus în pragul exploziei, mai avea un pic și se detona în Parlament. „Salvarea” pentru el a venit de la Victor Ponta, o persoană cu o problemă complementară, excesul chinuitor de foliculină. Firesc, s-au unit pentru satisfacția reciprocă, după care Tăriceanu, amețit de nurii puterii, a fost pus în fereastra PSD, pe post de liberal, ca să păcălească publicul. Cam ca pensionarii morți, de pe urma cărora urmașii încasează fraudulos pensia.
Tariceanu=un imoral ordinar(“omul cu 5 neveste”) ! Nu-l putem uita pt ca n-a facut nimic pt Bacau ! A promis el + Berca mincinosul ca vom avea centura ! Sa nu mai auzim de el!=mincinos ordinar !El si Chiuaru au profitat de pe urma increderii PNL a lui Stavarache ! Ei au luat de la Bacau voturi si nu au facut NIMIC in schimb ! RUSINE !
sasa@-peste sase luni Tariceanu va fi sef la pnl , iar tu vei cere permisiunea sefului sa postezi contrariul…C-asai in tenis!
@din oras : NU AM SEF ! ai gresit, incearca altceva !