Șoseaua de centură a Bacăului se va face în doi ani. Are 31 de kilometri, dintre care vreo 16 la profil de autostradă. Tot doi ani sunt alocați pentru un drum județean de 15 kilometri, la Filipeni. Aceeași perioadă a fost contractată pentru Horgești-Răcătău, dar drumul are numai 7,5 kilometri.
Ce ne spune asta? În primul rând, autoritățile publice care contractează suflă și-n iaurt, nu vor să ajungă la conflicte cu firmele de construcții, așa că „impun” termene mai lungi decât ar fi normal. Altfel, ar fi absurd să dai același termen pentru 16 km de autostradă ca pentru 7,5 km de drum județean. Și, culmea, centura se va termina chiar mai repede!
Problema de fond e că firmele mici de construcții nu au resurse umane suficiente. Degeaba rezolvă cu utilajele și obțin contracte, dacă n-au oameni. Meseriașii nu și-i permite oricine, oricum nu un patron care se pune pe el în fruntea priorităților. Dacă nu faci ca UMB și nu plătești lefuri ca-n Germania, fix acolo se duc muncitorii pricepuți.
Aceeași situație e și-n agricultură, unde marii fermieri se plâng de lipsa mâinii de lucru, dar ei sunt generoși doar cu mașinile de lux de sub propriile dosuri, în niciun caz n-ar da salariile pe care oamenii le merită. Despre confecții ce să mai spun?!
Criza forței de muncă a început cu ariciul din buzunare al patronilor, fără să neg și alte cauze, obiective, legate de productivitate.
Culmea, problema s-a acutizat după intrarea în Uniunea Europeană, când accesarea fondurilor europene ar fi trebuit să crească nivelul de salarizare. Da, Uniunea Europeană plătește salarii normale, dar cei care obțin finanțările se zgârcesc cu banii altora! Dacă au de ales între un utilaj mai scump și un om mai bine plătit, mereu angajații vor fi lăsați la urmă.
Când mai auziți un patron că se plânge de lipsa oamenilor, încercați să aflați ce mașină are. Dacă e de-aia inutil de scumpă, veți ști care-i cauza reală.
George a zis
Perfect spus „Când mai auziți un patron că se plânge de lipsa oamenilor, încercați să aflați ce mașină are. Dacă e de-aia inutil de scumpă, veți ști care-i cauza reală.”.
Consider că legiuitorul ar putea fi mai restrictiv.
Stan a zis
Si gradinita „promisa” de primar la N.V.Karpen ce durata de constructie are?
Aproape cat centura.
Sa asteptam si sa vedem care se incadreaza in termen.
Face cineva pronosticuri?