Anca Sigartău a fost ultima speranță rezonabilă pentru Teatrul Bacovia, dar s-a dovedit că tabloidista a venit cu alte gânduri, în Bacău. Probabil și cei care au organizat concursul de așa manieră încât să nu aibă șanse vreun localnic tot la asta s-au gândit. Dacă nu cumva or fi fost pervertiți prin alte metode „culturale”.
Prin urmare, teatrul din Bacău poate fi închis, iar nevoile de cultură ale publicului pot fi acoperite prin aducerea unor trupe din București, de două-trei ori pe lună. La urma urmei, asta a făcut și Sigartău, a dat la o parte aproape toată trupa locală, ca să facă importuri temporare.
Cu bugetul actual al Teatrului Bacovia și cu ceva sprijin de la Consiliul Local, se poate ridica nivelul cultural al Bacăului fără scandal și fără dramolete ieftine. Trupa actuală poate să rupă bilete la intrare, cu condiția să poarte ecusoane cu inscripția „Sunt Ieftin/ă”. Am scris în ziar, de ce.

Lasă un răspuns