Ca să fie clar, în România nu se produce niciun avion de luptă. Avem statuia MiG-ului la ieșirea din Bacău, dar numai pentru că aici s-au modernizat, în rest aparatele îs de producție sovietică. Recent, România a cumpărat F16. Nici alea nu-s fabricate la noi, ci la americani.
Singurul avion care are legătură cu armata și se fabrică la noi este Șoimul, o porcărie pe care se antrenează piloții care vor să ajungă pe avioane adevărate, gen MiG ori F16.
Acum vreo două săptămâni, a picat un MiG la un miting aviatic în sudul țării, azi a picat un Șoim, de la unitatea de aviație din Bacău. Piloții se antrenau pentru un miting programat sâmbăta asta.
Atâta vreme cât din toată flotila nu fabricăm decât rușinoasele IAR-99 Șoim (un fel de Lăstunuri), chiar nu văd de ce piloții trebuie să-și riște viețile pe la mitinguri. Din miile de spectatori, la înmormântări merg doar rudele, ceilalți caută alte distracții.
Și nu e prima oară când spun asta, să nu uităm cum băieții de la unitatea de aviație din Bacău îl aduc în zbor pe Moș Crăciun. Cine răspunde dacă moare cineva? Sau, în cazul fericit că nu moare, cine plătește pagubele?

https://www.rumaniamilitary.ro/tag/avioane-militare-construite-in-romania