– Caut hotărârea (”docomentul”, nu referiri la el!) ”adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău, sub conducerea prefectului, în ședința extraordinară de astăzi, 6 aprilie 2020 și (care) va intra în vigoare din data de 7 aprilie a.c” (citat din comunicatul de presă al Instituției Prefectului).
– Siteul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost actualizat ultima oară în octombrie 2018. Și nu are nici măcar o secțiune unde ar putea fi publicată o astfel de „măsură”.
– Pe siteul Instituției Prefectului nu o găsesc. Găsesc cu greu, oarecum palmat, doar comunicatul de presă care se referă la acea ”măsură”.
OK, să zicem că ies în ”spațiul public” fără mască și mă prinde organul care veghează.
Pe ce bază îmi arde amenda:
– Am încălcat prevederile Comunicatului de presă din data de 6 aprilie 2020? Ce articol? Care sunt sancțiunile?
– ”Purtarea măștilor de protecție va fi obligatorie, în toate spațiile publice”. Mai jos: ”Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul și gura”. Păi dacă eu am fular și vine organul și intrepretează adliteram? A stat cineva de vorbă vreodată cu organele pe chestii de interpretare a legii? Organul nu are dileme, întrebări, el are doar certitudini.
– Dacă purtarea măștii de protecție este ”obligatorie”, cum adică se pot folosi ”orice alte tipuri de protecţie”
– Bun, purtarea măștilor sau… va fi obligatorie ”în toate spațiile publice”. Și urmează definiția spațiilor publice: ”spaţii comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere, gări, autogări, etc”.
a) Strada e spațiu public sau nu? Ai voie să faci poze pe stradă, că e spațiu public. Nu ai voie să te dezbraci pe stradă, că e spațiu public.
b) Șantierele sunt spațiu public? Deci am voie să intru pe șantiere și să mă plimb?
c) Dacă gările și autogările sunt spațiu public, stațiile de autobuz sunt sau nu?
d) Dacă mașina mea e înmatriculată pe firmă, e spațiu public sau nu? Conform legii anti-fumat, este spațiu public, nu am voie să fumez în ea.
e) Folosirea lui ”etc” în orice act normativ dă puteri nelimitate, deci periculoase, organului. Acesta prin definiție este predispus la abuzuri, care trebuie foarte atent limitate prin legi.
Daca masina mea e particulara, e spatiu public sau nu?