Fraților, avem o bătălie strânsă pentru postul de cel mai cu pene politican din Bacău ajuns ministru. Primul candidat e Gabriel Berca, PDL, fost ministru de Interne în Guvernul Ungureanu, care a avut o durată scurtă de viață, de numai 78 de zile, între 9 februarie 2012 până la 7 mai 2012, când a picat […]
Coaliția pentru Baron Local, la Moinești
Se pare că liderii de opinie de pe la noi au ajuns să iubească baronii locali, cu o condiție, să nu fie de la PSD. Altfel, n-au decât să își transforme localitățile în feude, iar cetățenii în iobagi politici, legați de glia Partidului. E ok să se cheme ALDE, PMP, USR sau PNL, totul e […]
Frăția gunoiului Moinești – Bacău
Era să scriu „frăția gunoaielor”, dar se putea interpreta. E vorba despre municipiul Moinești, epicentrul unei campanii electorale ce va fi marcată de problema salubrității. Dar nu despre campanie vreau să scriu aici, ci despre treaba cu salubritatea. Până anul trecut, gunoiul în Moinești era ridicat și transportat de SC Soma SA, care a trebuit […]
Valentin Vieru e împreună cu Viorel Ilie, pe panouri
Pe unii, alegerile locale anticipate de la Moinești nu i-au luat prin surprindere. La urma urmei, cele peste patru luni care au trecut după plecarea din post a primarului ales, Viorel Ilie, ar fi fost de ajuns pentru orice partid să-și facă cele necesare pentru campania electorală. Cel mai bine s-a pregătit ALDE, care a […]
Viorel Ilie iese de sub radar
A stat 8 ani primar în Moinești, n-a știut nimeni ce moșmodește de capul lui acolo, că presa locală n-are resurse să caute nod în papură în toate localitățile. Din când în când, câte-un comunicat de presă în stil aberant și ceaușist mai anunța noi reușite ale administrației „Ilie”. Acum, va fi ministru, se schimbă […]
„Echipa noastră”, cuibușor de nebunii
Limbile și osanalele n-au dispărut, doar s-au transformat. La Moinești, fostul viceprimar și fostul primar își dedică ode, își trimit bezele, ca în vremurile bune ale cultului personalității. Extrase dintr-un comunicat de presă al Primăriei Moinești: «Primarul interimar Valentin Vieru, viceprimar în ultimii opt ani, mulțumește domnului Viorel Ilie şi dă asigurări că va continua […]