Chiar am fost curios să aflu cum se scoate prefectul, în cazul invitației primite de Primărie, de pe faxul Prefecturii. Din păcate, pentru prefect, am aflat numai nasoale. Că emisiunile nu au doar invitați oamenii PDL, ci se fac în colaborare, cârdășie, colaborare sau la ordinul acestora. O spune chiar prefectul, când recunoaște că i-a […]
De ce ține Deșteptarea coada pe sus?
Pe vremuri, Deșteptarea încasa ceva bani din marea publicitate. După cum se vede și din poză, Dedeman vărsa câte juma de miliard pe an. Acum, Deșteptarea e nevoită să ridice coada pentru mult mai puțin, pentru că nici nu mai are mare lucru de oferit.
Senatorul Berca sare la gâtul Kaufland
Nici nu s-a apucat bine Kaufland să-l execute pe Sechelariu, că oamenii fostului primar au și ieșit la atac. La TV Bacău, senatorul Gabriel Berca, președinte al PDL Bacău, a căutat nod în papură magazinului Kaufland din zona Autogarii.
Tomescu vs Scripăț
La emisiunea de luni, de la 1TV Bacău, n-am avut doar episodul cu Sechelariu, ci și o dispută Ionuț Tomescu – Constantin Scripăț. Reamintesc, se discuta problema blocării conturilor de la SC Transport Public SA, firma lui Sechelariu.
Tomescu vs Sechelariu
Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt al Primariei Bacău, a fost invitat de Marius Munteanu Ghiur, să discute chestiunea blocării conturilor de la SC Transport Public SA, firma lui Sechelariu. Pe fostul primar nu l-au răbdat șuncile și a intrat în direct, ca să explice. Ce a ieșit, urmăriți aici: Apropo de cinstea lui Sechelariu, iată […]
Trădarea, funia din casa PDL
Am trăit să o văd și pe asta, se vorbește la PDL despre trădare. Vicepreședintele Adi Iordache a spus ieri că o mare parte dintre pedeliști au tras, în 2008, pentru Sergiu Sechelariu, nu pentru candidatul lor, Ioan Chiriac. Ce să zic? Mai întâi, știe toată lumea că PSD și PDL au tras pentru candidatul […]
Kaufland ia chiloții de pe Sechelariu
Cum spuneam aici, Kaufland s-a apucat să ia chiloții de pe Sechelariu. S-a bucurat cârnățarul să ia un avans de vreo 2,5 milioane de euro, dar nu a mai putut să se țină de antecontractul de vânzare. Acum, Kaufland vrea banii înapoi, plus despăgubiri de 2.500 de euro pe zi. Las’ că și-i scoate el […]
Sclavii l-au plantat pe Sechelariu la gala FSC
Participanții la Gala FSC au avut cotlete doar în farfurii, lucru care n-a fost pe placul sclavilor de la TV Bacău. Ei l-au băgat la montaj și pe faraonul Dumitru Sechelariu, sub pretextul că a luat un premiu, în 2002. Ar fi fost ok, dacă ar fi fost redate și discursurile altora, din ultimii zece […]




