Laudieta, Rodica și Daniela l-au văzut supărat pe Seche și s-au decis să-l însenineze cu un cadou. În mijlocul fostului Părculeț al Copiilor, se va amplasa bustul lui Sechelariu. De la brâu în jos. Știe ele de ce.
TV Bacău. Chiar nu mai interesează pe nimeni?
Toată campania isterică pe tv și ziar a lui Sechelariu nu face nici măcar cât bietul aghiuță.com.
Seche a dat în mintea păpușilor
Sechelariu merge în trei pistoane, de-o vreme cam lungă. Aseară, încă o bujie a început să-i dea semne de oboseală. Disperat că nu se duce nimeni în Latrina Tv pe care o patronează și unde apar numai el și ai lui, Sechelariu și-a pus sclavii să
Preoți amenințați cu dosare și filmări
Patronul TV Bacău, Dumitru Zeghelariu, a amenințat aseară doi preoți din Bacău, pe care este supărat că au relații bune cu primăria. Mă aștept să amenințe tot Bacăul pentru că are o părere bună despre primar…
Așa ceva n-ați mai văzut!
Fiți perspicaci și sesizați diferența dintre emisiunea de aseară, cu Sechelariu, și emisiunea de azi, tot cu Sechelariu. Cei mai inteligenți vor identifica, eventual, și asemănările.
Cine-a pus rahat pe clanță?
Zeghe a dat din clanță aseară lucruri care nu merită atenție, le repetă de câțiva ani. Cineva să-i spună, totuși, că oamenii normali la cap nu râd și plâng în același timp, decât dacă i-a lovit insolația.
Unde-a dispărut Botin?
Vineri, s-a despărțit de telespectatori cu un „ne revedem luni”. Azi, îl văd alb la față, cu păr șaten și privire de om fugit din ospiciu. S-a schimbat atât de mult în wekend? A văzut lupul?
Sechelariu promite Jaful Secolului
Dumitru Sechelariu le spune băcăuanilor limpede că vrea să-i jefuiască ziua-n-amiaza mare. Pe lista lui de dorințe – scrise mai nou pe o broșură – fostul primar promite 18 blocuri. Nu 15, nu 20, fix 18.







