E scandal la Inspectoratul Școlar Bacău, unde au fost rași câțiva inspectori, ca să vină alții. La sport (educație fizică, na!), e pus unul care n-are toate gradele didactice, dar le are pe alea de pompier, bașca e și consilier local. Nu știu cum se face, dar profesorii de tumbe din toate partidele au noroc […]
PMP vrea și cu sufletu-n rai, și cu șunca-n pod
Deja mi s-a acrit să-i aud pe liderii de la PMP cum vin în Bacău cu discurs anti-PSD. Adică e ok – bravo! – să faci opoziție, dar… din opoziție. Or, în Bacău și zeci de localități din țară, PMP e în alianță cu social-democrații. Nu alianțe de opoziție, Doamne ferește! Pe bune, mi se […]
Scripăț rămâne de căruță
Viceprimarul Constantin Scripăț nu prinde Ignatul în funcție, așa i s-au aliniat astrele. Sau, mă rog, așa ar trebui să fie, dacă am lua în calcul declarațiile de campanie. La putere aproape permanent din 2004, în câteva partide prin care-a trecut, nea Costică Blajinu’ se află într-o situație fără ieșire, s-a văzut clar la votul […]
Listele partidelor din Bacău pentru alegerile parlamentare 2016
M-a apucat hărnicia și am publicat listele de candidați ai partidelor din Bacău, pentru alegerile parlamentare 2016. O singură listă e oficială, a PNL Bacău: – Senat: 1. Daniel Fenechiu, 2. Constantin Lazăr, 3. Florin Diaconu, 4. Gabriel Grițcu – Camera Deputaților: 1. Ionel Palăr, 2. Tudorița Lungu, 3. Claudiu Năstasă, 4. Narcis Jitaru, 5. […]
Cine (mai) e în opoziție
Cu ședințele de constituire, am vorbit mai mult despre cine e la putere și am omis locurile din opoziție. În Consiliul Local Bacău, liderul opoziției este Mircea Fechet, de la PNL. El a scris pe Facebook despre rolul pe care îl vor avea cei 5 consilieri locali liberali, în următorii patru ani: «De astăzi sunt […]
Cosmin Necula s-a întors la PSD
Se comentează negativ despre ultimele pliante electorale distribuite de echipa lui Cosmin Necula în Bacău, în care candidatul social-democrat apare susținut de Victor Ponta. Aș zice că, de fapt, e o revenire la normal, Victor Ponta este cel mai important vector de imagine al PSD și stă foarte bine la popularitate, orice s-ar zice. Nu […]
Ziua când Bacăul va avea 3 primari simultan
A doua zi după alegerile din 5 iunie 2016, municipiul Bacău va avea simultan trei primari: primarul suspendat, primarul interimar și primarul ales. Nu va fi ceva unic, peste tot în țară, pe unde a trecut DNA, e la fel. Pentru ziariști va fi cel mai greu, pentru că dacă se întâlnesc într-o zi cu […]
Candidează Omulețul Anului
Gabriel Stan candidează, e pe loc eligibil în lista PSD Bacău, pentru Consiliul Local. Am avut mână bună, la începutul anului, când i-am dat unica distincție din cadrul Aghiuță Awards, Omulețul Anului 2015. Spuneam atunci că directorul Casei Corpului Didactic e cel mai harnic funcționăraș public din județul Bacău. De câte ori se duce la […]