Primarul Cosmin Necula a avut în dimineața asta aceeași surpriză ca toți băcăuanii, când a vrut să-i curgă apă, la robinet. N-a curs, nu curge nici acum, e avarie! Nici primarul, nici restul populației n-au fost avertizați să-și facă rezerve. Mă rog, presupun, că n-am de unde ști dacă a fost sau n-a fost anunțat […]
Scripăț are o firmă de casă
Declarațiile viceprimarului Constantin Scripăț sunt valabile cam ca poantele gen „Radio Erevan”, semn de ramolisment sau foame. Acum câteva zile, a mâncat din canalizare un polonic de vorbe și a acuzat firma Rustrans că n-a terminat lucrările la podul peste Trebeș. Azi, Rustrans SRL îi răspunde că n-a avut neam de contract pentru Trebeș, dar […]
Divertisment
Primăria Bacău a început să afișeze pe site plățile pe care le face zilnic. Am scris în ziar și au și apărut reacțiile, unora li se pare mult 4.600 de euro pentru telefonia mobilă. Inițiativa e bună, dă o notă de transparență administrației locale, dar un pic naivă, pentru că doar plățile făcute nu reprezintă […]
Primarul nu știe ce-i bun
Constructorul de pe strada Ștefan cel Mare a făcut o lucrare quality, nu numai că a trasat marcaje în serpentine pe drum drept (cine i-a învățat, de cap să-i fie!), ci a izolat gurile de canal cu spumă poliuretanică. De-aia, care se pune în jurul ferestrelor, să nu te tragă curentul pe lângă termopane. Dar […]
Primăria Bacău are pagină de Facebook nouă
Primăria Bacău a renunțat (sau a pierdut-o) la vechea pagină de Facebook, de dinainte de alegeri. Sau poate că n-a avut, naiba mai știe! O vreme, mesajele primarului cel nou s-au pus pe contul personal sau pe pagina fostului deputat și actual edil-șef, Cosmin Necula. E amuzant cum postările de pe pagina de Facebook au […]
Jugăniți și cu botul pe labe
Foarte sugestivă, ilustrația pe care Primăria Bacău a pus-o lângă comunicatul de presă despre campania de sterilizare gratuită (detalii, în Ziarul de Bacău). Campania se referă la maidanezii cu stăpân, care trebuie reclamați la „ilicit” de vecinii disturbați sau mușcați. După aia, nu hingherii se vor repezi să poprească vagabonzii cu stăpân, ci chiar bipezii […]
Dezvăluiri, după plecarea dictatorilor
Odioșii și siniștrii au plecat, în urma unor alegeri. La fel ca la precedenta Revoluție, ziariștii liberi ies din locurile în care au stat ascunși să nu pățească ceva și fac semețe anchete despre fosta putere, de data asta, locală. După ce s-a asigurat că nu se mai pot întoarce alegerile, Deșteptarea trece la dezvăluiri […]
Un an de reabilitare non-stop, îi tăiem din moț
În poză e o parte a fațadei unui bloc de pe strada Letea, din Bacău. De peste un an, cam 13 luni, adică, e în reabilitare termică, cu bani de la primărie și Guvern. Nu știu la alții cum e, dar poate era mai bine să-și bage în fund reabilitarea cei care, după mai bine […]







