Știți aplicațiile alea pentru casnice și casnici 50+? Sigur că nu, Vasile Nistor însă – eroul Revoluției din Bacău, fost deputat și senator – știe cel puțin una. Interesant este ce târziu descoperă deliciile internetului un nene care, în calitate de secretar al comisiei de control a SRI, a reușit cu mare dibăcie să-și ascundă gradul. […]
Fotoliul dintre scaune
S-ar putea spune că senatorul ALDE Vasile Nistor a căzut între scaune, l-a atacat pe Călin Popescu Tăriceanu, dar liberalii nu i-au găsit un loc eligibil, în vreun colț de țară. Dar nu cred că e așa de simplu, asistăm la un flic-flac al unui dintre cei mai inactivi parlamentari ever, care, să nu uităm, […]
Că tot se simțeau liberalii cam singuri
Acum un an și ceva, băieții care au grijă de oamenii lor au vrut să-l întoarcă pe Gabriel Berca în PNL. Cineva o fi constatat că liberalii se simt cam singuri și au nevoie de companie. Cu puțin timp înaintea facerii listelor pentru alegerile parlamentare, țup și senatorul ALDE Vasile Nistor, cu atacul la șeful […]
Castanele fierbinți ale toamnei
Toamna a început furtunos și se anunță teribil de interesantă, poate și pentru că vin alegerile generale, dar și pentru că e multă foame de bani și putere. Mai întâi, a demisionat Răzvan Găină, de la conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău. A plecat lăsând în urmă un șir de avarii care au ținut Bacăul […]
Eroii care se laudă că au dezarmat Securitatea, în Bacău, la Revoluție
S-ar spune că-s doi! Culmea, ambii ar putea fi foarte cunoscuți, dacă ne luăm după declarațiile lor. Mai întâi, Vasile Nistor, mare parlamentar și șăf pe la ALDE, zice că el și un băiat: „Am intrat în unitatea de securitate a Bacăului împreună cu un maior de Armată şi încă un băiat. Le-am cerut să […]
ALDE 13-14
Domnii din imagine sunt Geo Popa, Vasile Nistor, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin și Constantin Avram. Lângă ei, la prezidiu mai erau alte (ALDE?) două persoane, dar n-au încăput în poza asta. Am adunat așa, din memorie, câte plecări și intrări au avut în total ilustrele fețe politice aflate acum la ALDE. Mi-au ieșit 13-14. […]
Senatorii de Bacău și Dan Șova
Dumitru-Marcel Bujor, Vasile Nistor și Dan Tătaru. Ei sunt senatorii de Bacău care au votat „secret” în favoarea lui Dan Șova. Problema nu e că tăntălăul ăla intră sau nu în pușcărie, ci că imunitatea parlamentară n-ar trebui să stea în calea puterii judecătorești, care, cel puțin teoretic, nu cercetează scuipații politici, ci faptele penale. Și […]
Senatorul Vasile Nistor e pentru legalitate, „în principiu”
Ziarul Gândul a făcut un pustiu de bine și a sunat incognito la câțiva senatori, să-i întrebe cum votează în cazurile Dan Șova și Dariu Vâlcov, pentru care DNA cere încuviințarea cercetării și arestării. Suspicios, Vasile Nistor i-a spus ziaristei că n-o crede că e de la el din colegiu (probabil accetul bucureștenesc a dat-o […]