Prima apariție în campania asta a primarului Romeo Stavarache, alături de viceprimarul Dragoș Luchian (candidat USL Colegiul 1 Senat) și Nicu Marcu (candidat USL Colegiul 1 Deputați), a fost aseară, la 1TV Bacău.
Umblă cu foc
Câteva reclame electorale de-ale lui Dragoș Luchian (USL, Colegiul 1 Senat) au fost distruse azi, iar poliția a anunțat că a deschis dosar penal. Practic, au ars două prisme publicitare, iar o a treia a fost murdărită.
S-au semnat contractele pentru „Centura mică” a Bacăului
De anul viitor, Bacăul va fi răscolit de lucrările de modernizare rutieră, cu începere de la podurile Trebeș și Mărgineni, Calea Moinești- Mioriței – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistriței și I.L. Caragiale – Milcov – intersecție strada Letea. Investiția este compusă din trei proiecte. Doua dintre finanțări au fost semnate ieri de primarul […]
Luchian, despre reabilitarea Insulei de Agrement
După ce a stat trei ani în sertarele PDL, proiectul Insulei de Agrement a primit finanțare europeană și se află în faza de contractare a lucrărilor. Se intenționează și decolmatarea apei de la Insulă, la pachet cu ecologizarea haldei de fosfogips de la
Marcu: „Încă suntem birocrați, de aceea nu accesăm fondurile europene”
Nicu Marcu (candidat pentru Colegiul 1 Deputați) și Dragoș Luchian (candidat Colegiul 1 Senat) au fost invitații lui Cătălin Bejan, la Impuls TV. Am ales un pasaj în care cei doi vorbesc despre fondurile europene și birocrația care le însoțește.
Bazarul Milcov și Târgul Auto se mută în vestul Bacăului
Viceprimarul Dragoș Luchian (candidat USL pentru Colegiul 1 Senat) a vorbit la 1Tv Bacău despre modernizarea străzii Milcov și a anunțat mutarea Bazarului Milcov și a Târgului Auto în zona Centrului de Afaceri.
Marcu și Luchian, despre fondurile europene și Bacău
Prima apariție televizată a lui Nicu Marcu (USL, Colegiul 1 Deputați) s-a produs aseară, la 1TV Bacău, unde s-a dus împreună cu Dragoș Luchian (USL, Colegiul 1 Senat).
Cine pe cine susține în campania asta (II)
Primarul Romeo Stavarache îl susține pe viceprimarul Dragoș Luchian pentru postul de senator pe Colegiul I Bacău. Aseară, la 1TV Bacău, Stavarache i-a menționat pe toți candidații USL






