În nomenclatorul oficial al meseriilor trebuie musai introdusă ocupația de „suporter”, derivată din îndeletnicirea de „milog”, ramură a „trântorului”. Cei mai mulți „suporteri” sunt în București, dar și pe lângă fotbalul din provincie s-a aciuat specia asta înrudită cu maidanezul umanoid. Io-te ce declară așa-numitul Robert Olandezul ot Bacău: “Echipa aceasta, care este finantata din […]
Serviciul Hingherilor pentru Nebunii Copți Gata să Cadă
Un nebun care și-a terorizat vecinii s-a urcat ieri într-un copac și a amenințat că se aruncă. Au venit polițiștii, jandarmii, ambulanța, pompierii, ziariștii șamd. Și mulți gură-cască, ținuți la distanță de organele vigilente. Am trecut pe-acolo (să casc și eu ochii, ce dracu’!?), însă un nene cu grad mi-a explicat frumos că nu e […]
Comisarul-șef Frățilă, de la Garda Financiară, și-a făcut chip cioplit
Romeo Frățilă, șeful Gărzii Financiare Bacău, iubește Deșteptarea mult de tot, o idolatrizează. Chiar nu mă așteptam, auzind despre suspect de buna lui relație cu un ziar și un ziarist specializați pe șantaj de presă. Pe cale de consecință, e nemulțumit de „prostiile” din Ziarul de Bacău, cu care nu dorește să stea de vorbă, […]
Cum te face tută fanatismul religios. Cazul primăriței Mihaela Bădic
Puți Teoctista, de la Helegiu, a fost reclamată de niște martori ai lui Iehova că a vrut să-i alunge din comună și nu i-a lăsat să-și caute fraieri adepți. Asta era acum o lună și jumătate. A trecut vremea, nu mai e caniculă, soarele nu-ți mai fierbe creierii, dar tot nu i-a explicat cineva că […]
Carte poștală de la Penitenciarul din Bacău
Spre sfârșitul anilor 1900, puteai trimite o carte poștală cu textul „Salutări din Tg.-Ocna / Un colţ al piciorului central al salinei / Deţinuţi tăind sare”, având în poză chiar deținuți. N-are rost să râdem de cinsimul finalului de secol XIX, că nu știm mentalitatea epocii, dar o putem adapta la acest răsărit de veac […]
„Noapte la munte, noapte carpatină / Buzele tale au gust de rășină”
A găsit un cântec folk în cuvinte puține și simple, să nu zdruncine vreun neuron de spectator. A luat o gagică din liceu, ca să facă filmări idilice la iarbă verde. Ba pe o stâncuță, ba pe malul lacului, ba lângă foc. Și gata ultimul clip video al vedetuței noastre. Dacă vreți să vă crăcănați […]
Continuare la „Am scăpat de Unicredit Țiriac”
A venit și răspunsul la reclamația mea, despre nesimțirea de la Unicredit Țiriac Bacău, unde se închid conturile fără să fie anunțați clienții și unde se redeschid nu, într-o logică pur kafkiană. În răspuns mi se amintește ceea ce știam deja, că s-a închis contul, nicio vorbuliță despre DE CE n-au anunțat. Și ca să-l […]
Am scăpat de Unicredit Țiriac. Sper să dea faliment…
… pentru că-și bate joc de clienți. Dacă șase luni nu umbli prin cont, ți-l închid, fără să te avertieze. Am pățit-o cu asociația. Nesimțiții folosesc datele de contact doar ca să te spameze, nu să-ți dea o informație utilă. Culmea e că m-au sunat să fac nu-ș ce card – „e superofertă, domnu’ Popescu!” […]
- « Pagina anterioară
- 1
- …
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- …
- 87
- Pagina următoare »







