Narcisa Fecioru a demisionat din postul de manager al SC Deșteptarea SA, care editează cotidianul omonim. Colectivul a fost anunțat într-o ședință organizată vineri, pe la prânz, ocazie cu care Narcisei Fecioru i s-a mulțumit pentru anii în care a muncit la ziar, mai întâi ca director de marketing (prin 2002), apoi ca director general […]
Repetabila performanță a Deșteptării
Deșteptarea a avut un record de vânzări acum câteva săptămâni, când i-a murit patronul. Au scos pe piață două tiraje, după cum s-au fălit chiar pe site-ul ziarului. Bravo! 9.000 de exemplare vândute sunt un rezultat bun, e cam cât într-o
