În urma unor demersuri ale jurnaliștilor de la Cațavencii, Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) a anunțat că România liberă și-a falsificat tirajul. Treaba lor, ar zice unii, dar nu-i chiar așa, pentru că ani la rândul România liberă a încasat bani pe publicitate de la unele instituții de stat bazându-se pe certificate de audit […]
Ziarul Adevărul se prăbușește sub 10.000 de exemplare
Presa națională înregistrează o scădere de 3.6 procente a vânzărilor variantelor pe print, conform Reporter Virtual, care citează Biroul Român de Audit al Tirajelor. Cea mai accentuată prăbușire o înregistrează cotidianul Adevărul, al cărui tiraj a ajuns pentru prima oară sub 10.000 de exemplare vândute zilnic. Adevărul Holding este în insolvență.
Giganții presei văd pragul de jos
Trei ani de criză au trecut, până când giganții presei românești au putut să vadă că nu e în regulă cu organizarea și viziunea Biroului Român de Audit al Tirajelor. “Îmi doresc un alt gen de studiu, mai ieftin și mai apropiat de mult mai puținii bani pe care îi luăm din publicitate”, a declarat […]
Țeapă cu revista Șapte seri – ediția de Bacău și Neamț
Publicațiile Șapte seri, inclusiv ediția de Bacău și Neamț, au fost prinse cu ocaua mică, la o serie lungă de verificări ale Biroului Român de Audit al Tirajelor. Pagina de media dezvăluie că „la Șapte seri, din 32 de controale, 30 au remarcat diferențe majore între tiraj și rezultatul verificărilor”. Explicația dată de editori faptului […]


