Am trecut azi hai-hui pe strada Cezar Boliac, din spatele benzinăriei Socar, de pe I.L. Caragiale, din Bacău. În primul rând, e rău că benzinăria aia a primit autorizație, pentru că pute permanent a benzină, nu știu cum se poate locui în zonă.
Apropo de locuit, pe strada Cezar Boliac sunt și viloanțe înghesuite inestetic, dar te frapează casele vechi, din paiantă sau chiar din chirpici aflate la umbra blocurilor recent ridicate în zonă. Când s-a proiectat modernizarea străzii I.L.Caragiale, care e prea strâmtă și sugrumă aiurea drumul către podul Șerbănești, ar fi trebuit expropriate trenurile alea, că și așa oamenii trăiesc acolo ca într-un cătun uitat de lume de la țară.
Toată zona are multe terenuri private lăsate în părăsire. Printre blocurile construite de Umbrărescu sunt zone cu aspect de junglă, în care intri numai bine echipat să dai peste vreo șerpărie sau să-ți sară în cap vreun tigru vagabond.



Lasă un răspuns