Deputatul Cosmin Necula vrea să suspende lucrările de la Insula de Agrement, sub nobilul pretext ecologist că autoritățile trebuie să mute ouțele depuse de păsări în stuful și tufișurile de pe lac. Eventual, un scafandru să transporte într-un loc mai sigur peștii, bucată cu bucată.
Pe tema asta, părerea cititorilor Ziarului de Bacău e clară, o putem chiar generaliza fără teamă de exagerare, nu e mare scofală să-ți dai seama că oamenii nu mor de grija focilor, nici de a pescărușilor, mai ales când nu-s pe cale de dispariție. Dacă era o balenuță sau un urs panda, alta ar fi fost situația…
Demersul deputatului Cosmin Necula e în aceeași linie – și aceleași mijloace, instituțiile statului – cu blocarea aproape un an a strângerii maidanezilor de pe străzile Bacăului. Nu vreau să politizez mai mult, dar evident e o teamă – deocamdată solitară – față de posibilitatea de a se termina un lucru bun și util. Pentru că de-aia n-are ursul coadă!
Dacă e consecvent, domnul deputat are deja pregătite reclamațiile și pentru viitorul șantier al șoselei de centură, care sigur va distruge niște mușuroaie de furnici și alte cuiburi de vietăți. Să nu se mai facă, naibii, nimic, să trăim așa cum ne dă natura, că și-așa România n-a ieșit din Evul Mediu, tot condusă de preoțime a rămas. Stop cruzimii față de ouțe!
Politica mare nu se poate face cu oameni mici.
Trebuia sa se gaseasca un dobitoc sa faca ceva sa puna frana unui proiect…..