Căderea Guvernului Dăncilă va fi urmată, la un moment dat, de instalarea unui nou Executiv. Următorul pas va fi numirea șefilor de la Prefectură și din instituțiile publice. Pentru Bacău, există deja o agitație pe scena politică, iar discuțiile transpartinice au început.
– ALDE vrea să-și păstreze instituțiile pe care deja le-a făcut varză (Mediu, de pildă), de unde n-au plecat nici după ieșirea de la Guvernare. Se negociază postul de subprefect pentru Luminița Maricica Coșa, fost prefect;
– PNL are de ales pentru postul de prefect între Liviu Miroșeanu și Claudiu Năstasă. Ambii sunt în tabăra „corectă”. Se vehiculează vag și numele lui Claudiu Șerban, fost prefect, dar el e în tabăra Ciubotaru, plus că are un istoric cu DNA, în povestea dosarului retrocedărilor, nu cred să mai vadă Prefectura decât de la crâșma de peste drum;
– și PMP, și Pro România au oameni în blockstarturi, va fi bătaie mare pe lefurile mărite de PSD;
Se creionează și viitoarele candidaturi, pe diferite scenarii, că primele alegeri din 2020 sunt cele locale:
– liderii ALDE Bacău vor prelua filiala Pro România, partid care-l așteaptă și pe primarul Cosmin Necula. Pe varianta că nu își înnoiește mandatul, Necula ar avea asigurat locul 1 pe lista pentru Camera Deputaților. Pe 2 ar urma să fie deputatul Constantin Avram. La Senat, pentru locul 1, se „bat” senatorul Viorel Ilie și Luminița Maricica Coșa. Ilie e disperat să-și păstreze imunitatea, așa că presiunea la Ponta va fi uriașă. Nu sunt excluse surprize, se știe că Victor Ponta joacă la mai multe capete;
– Luminița Maricica Coșa va candida de la Pro România pentru Primăria Bacău;
– PSD pare că îi pregătește pe prefectul Valentin Ivancea și deputatul Costel Dunava pentru candidaturi la localele viitoare. Ivancea s-a remarcat prin succesele de la decolmatarea lacului de la Insulă și de la centura Bacăului. Costel Dunava e doar noul emoticon al partidului.
– Dragoș Ștefan (acum ALDE), la PMP.
Ghinghes primar (daca nu se incapataneaza Stanciu Viziteu sa faca rahatul praf si implicit partie pt PSD).
scripat–acasa–desi asta este capabil sa castige un post de consilier si ca independent . nu stiu ce au vazut bacauanii la el dar are sustinere…
Interesantă abordare, personal cred că Pro Romania va face alianța cu Alde și-l va da Candidat pe Cosmin.
@Apostol Marius: Orice e posibil, nimic nu e bătut în cuie până nu se depun listele de candidaturi.