S-au deschis șampănii aseară, iar apropiații i-au zis „Șăfo, zeițo a culturii, ai scăpat!”. Așa pare, din sentința dată la Tribunalul Bacău:
„Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie forţată a UAT Municipiul Bacău prin Primar, formulată de către reclamant Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău. Cu apel în 5 zile de la comunicare. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active. Respinge acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă”.
Adevărul din rândurile de mai sus e ceva mai simplu decât că ar fi scăpat sau n-ar fi scăpat Anca Sigartău: nu s-a judecat problema pe fond. Pur și simplu Sigartău n-a fost angajata teatrului, ci a Consiliului Local (același care a angajat-o ilegal).
Chiar dacă paguba de 700.000 de lei a fost găsită de Curtea de Conturi la teatrul pe care Duamna l-a condus, procesul trebuia început de municipalitate, nu de teatru. E cumva logic, că de acolo s-a revărsat și puhoiul de bani pentru Theaterstock. Toate astea ar fi trebuit să le știe fostul avocat al teatrului, dar…
Dacă rămâne așa și la recurs, Anca Sigartău se va putea judeca civil, într-un alt proces, direct cu Primăria Bacău. Om vedea atunci dacă e vinovată sau nu și dacă paguba e reală. Altfel, ne-am afla în situația caraghioasă că orice director al teatrului face ce vrea cu banii, că tot nu e angajat acolo, ci la Consiliul Local.
În altă ordine de idei, mai e și cercetarea IN REM (față de faptă, nu față de persoane), de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, după ce DNA a calculat un prejudiciu de 100.000 de euro. Și acolo, Primăria se poate constitui parte civilă, dacă se ajunge Doamne-feri! la urmăriri penale pă persoane fizice.
Recitiți cum zic procurorii că s-au cheltuit banii Theaterstock și trageți singuri concluzii despre unde se poate ajunge. Păcat că dopurile de la șampănii nu se pot îndesa la loc!
Lucian a zis
Banii plătiți avocaților care au pornit și continuat prost acest litigiu nu îi plătește tot Teatrul Bacovia și Municipiul Bacău? Pe ăștia ii recuperează cineva ? Aceleași lupte inutile și imposibilitatea unora, lachei de politicieni, de a nu trai altfel decat din terfelirea unor persoane, orice dictează stăpânul. Să spună teatrul cat a platit pe o deplasare inutilă a unui avocat la București, un avocat care nu știe legea și care a fost angajat de Teatrul Bacovia din banii primiți de la bugetul local. Ăștia sunt bani bine cheltuiți? Vreti abordări competente, plătiți oameni competenți care sa vă consilieze autoritățile locale ! Ați găsit și voi un țap ispășitor pentru toate furturile și neputința autorităților locale bacauane de zeci de ani !
Andrei B. a zis
Daca deplasarea avocatului la Bucuresti, ca sa recupereze 700.000 de lei paguba constatata de Curtea de Conturi, a fost inutila, atunci se cheama ca am pierdut orice urma de bun simt. Nu vezi, Lucian, ca nu ai logica? Niciodata recuperarea banilor publici nu e inutila, iar Sigartau, daca e vinovata, va trebui sa plateasca.