Mugur Isărescu, mucistul șef de la BNR, și-a făcut un titlu de glorie să-i ia în barcă pe fraierii în franci elvețieni. Cici el i-a avertizat să nu ia credite în „moneda exotică” din țara bananieră numită… Elveția. Nu a avertizat pe nimeni, ba a încurajat băncile să caute fraieri, însă acum mănâncă mult rahat condescendent printre dinți, pe la conferințele de presă.
Dar, să zicem c-o lăsăm pe-a lui, la urma urmei nu-i putem face nimic, probabil își merită cele vreo zece mii de euro lunar leafă. Ce facem însă cu dolarul, guvernatorule?! Uite-l, cum a crescut de la 3,4 la 4,2 lei, în ultima sută de zile. Isărescule, e și dolarul monedă exotică sau doar tu ești un guvernator nesimțit, care meriți stuchit în piața publică?

Omul a zis textual de mai multe ori sa iei credit in moneda in care ești plătit. Nu vad unde e greșeala si neclaritatea aici. Iar din articol nu e clar care e legătura intre întărirea dolarului pe plan international si Isărescu.
Am citit si articolul linkat in postare si e relativ amuzant. Tot ce am înțeles e ca bnr ar trebui sa ia masuri administrative in privința francului elvețian (eventual sa tipărească niste franci pentru a-i slabi valoarea?) si ca ai credit in franci.
Cum? N-a mai zis de monede exotice? Are BNR divizie de postaci fanatici, ca BOR sau asociatiile de protecție a câinilor?
In rest, e ok, ai înțeles pe dos.
Nici tu n-ai înțeles ce întreb eu. Susții ca Isărescu ori bnr n-a avertizat niciodată despre riscurile creditării in valuta. Încercam să-ți amintesc ca au facut-o. In rest, ma amuza cum vreți voi sa facă bnr-ul francul mic doar pentru ca l-au făcut elvețienii mare, deci se poate.
Si n-ai zis nici ce ar trebui sa facă Isărescu in privința dolarului. Dar probabil ca să-l facă mic si pe asta.
Da un search pe google pentru faza cu creditarea in moneda in care ești plătit.
Repet, nu se înțelege din postare de ce se face Isărescu vinovat vizavi de franc si de dolar. Poate încerci sa fii mai clar.
@unu: Isărescu trebuia să reglementeze, ăsta e rostul lui, nu să „dea semnale”. Un sfat de la Isărescu nu e reglementare, el nu e pus la BNR să dea sfaturi. Sigur, nu trebuie să moară neapărat de grija oamenilor, dar putea să evite ceea ce acum se numește „expunere” a unor bănci pe anumite monede. Desi cursul nu e dictat de piata, ci stabilit administrativ, n-am pretentia să faca francul mic, ci vreau sa reglementeze problema comisioanelor ilegale.
De ce atatia oameni sa fie nevoiti sa mearga in instanta, ca sa le fie scoase din contracte „comisioanele de risc” transformate in „comisioane de administrare”, de 20-25% la fiecare rata platita? Eu inteleg ca treaba lui e sa tina cu bancile, dar OPC nu poate singur sa apere populatia, pentru ca sistemul bancar are influenta la toate puterile statului, direct, dar si prim FMI ori Banca Mondiala, ceea ce creeaza un dezechilibru major. Practic, oamenii sunt sistematic jefuiti de camatarii legali.
Daca nu le recomanda, Isarescu trebuia sa interzica imprumuturile in monedele in care clientii nu erau platiti. De fapt, trebuia sa interzica imprumuturile in alte monede decat leul, pentru ca acum ai leafa in euro, iei credit in euro, dupa care te muti cu locul de munca, ai leafa in leu si tot asa.
De-aia zic, Isărescu e mucist!
Ei, acum e nitel mai clar.
Nici in postarea asta nici in cealalta nu ziceai nimic de comisioane sau de reglementare, decat de faptul ca ba creste francul ba dolarul.
Uite, puteai sa zici ca CHF nu e considerat moneda exotica, termen consacrat care se refera explicit la alte monede decat USD, EUR, CAD si CHF.
Isarescu a numit francul „moneda exotica”, desi se comporta – iata! – ca dolarul. Si atunci, toata gloria pe care mucistul-sef si-o aroga nu e decat demagogie post-factum, praf in ochii fraierilor carora li se baga mana in buzunare pana la cot.