
Maria Șarapova a anunţat aseară că a fost depistată pozitiv la meldonium, un medicament pe care îl utilizează de 10 ani, dar care a fost inclus pe lista substanţelor interzise începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Așa sună știrea, interpretarea corectă e următoarea: Șarapova s-a dopat legal timp de 10 ani, iar doctorii care i-au administrat „tratamentul” nu s-au updatat la timp, ca să schimbe substanțele. Altfel cum s-ar explica faptul că a luat medicamente timp de zece ani pentru boli pe care nu le are? E sportivă, ce naiba!? Sportul diminuează și riscul cardiovascular, și cel de diabet, Șarapova și echipa ei au găsit mai întâi medicamentele cu substanțele potrivite, și abia apoi bolile, pe post de drob de sare.
Știri și mai recente aduc și mai multă lumină, adică alți trei sportivi ruși – știți Rusia, țara aia, unde Agenția Antidrog a falsificat testele, ceea ce a condus la pierderea tuturor competițiilor – au fost găsiți dopați cu exact aceeași substanță. Adică, deh, care-i probabilitatea ca și ăia să aibă risc simultan de boli cardiovasculare + diabet? Cred că mai degrabă câștigi la loterie…
Foarte mulți sportivi se dopează, puțini sunt prinși. În fotbal, de exemplu, ați auzit să fie găsit dopat vreunul din zmeii neobosiți ai stadioanelor care aleargă de rup, de zici că au plămâni, cord și rezervoare suplimentare de energie? Numai panarama aia de Mutu a ieșit de papagal, dar numai pentru că l-a supărat pe Mourinho, iar testul s-a făcut la antrenamente, nu în competiție oficială.
Acum zece ani, Maria Șarapova o fi obosit, s-o fi dus cineva la ea și o fi învățat-o „de bine”, în speranța că se retrage înainte să fie prinsă. Numai că fata s-o fi lăcomit, o fi vrut să depășească cele 200 de milioane de dolari avere.
Lasă un răspuns