Euro TV Bacău, postul pe care eu l-am înființat (nu singur) acum vreo 30 de ani sau mai mult, se vinde a nu știu câta oară.
Ținută de ani buni în anonimat de un patronat cu dezinteres aproape total față de acest „activ”, televiziunea va ajunge în viitorul apropriat la fam. Godea. De fapt, probabil licența își va schimba deținătorul, după ce va aproba CNA.
Între timp, actualul proprietar, Eco Rino SRL, și-a schimbat acționariatul. A ieșit total Victor Roman, care acea circa 80 de procente, conform termene.ro. Mișcarea pare să fie cauzată de problemele juridice ale fostului deputat afacerist, care este cercetat penal după ce ar fi împușcat un tânăr, la o partidă de vânătoare.
Vestea vânzării este bună pentru presa băcăuană, că un pic de infuzie de capital și noi apariții n-ar strica. Poate se dinamizează un pic grila, se renunță la știri cu simpozioane și chestii pseudo-culturale, ori „șezători” filmate la care nu se uită nimeni. Dar pentru asta e nevoie de bani.
Vom vedea ce se întâmplă.
Lasă un răspuns