
Constantin Scripăț vrea să fie primarul Bacăului și o să candideze din partea PMP. E o veste bună, omul e o pată de culoare în politica băcăuană, are și umor, de cele mai multe ori involuntar.
Poza de mai sus e făcută pe 29 octombrie 2012, de Lucian Ciubotaru, pe vremea când actualului deputat PNL îi curgeau mucii pe sub geamurile PDL. În imagine, se poate vedea actualul inculpat Gabriel Berca, însoțit de alți responsabili din PDL, printre care, jos, într-o rână, pe scaun, musiu Constantin Scripăț. Ulterior, mustăciosul a fost martor în ancheta în care Berca e acuzat de luare de mită.
Nu știu cum a scăpat și el, deși a urlat public după bani pentru Școala Ardeoani, dar până la urmă se pare că Berca și Banu n-au împărțit cu el prada de război de la Rusu. Și numai pentru prostie nu te bagă la bulău. Totuși, Scripăț nu e fată mare, în 2013, a demisionat din Consiliul Local Bacău în urma dezvăluirilor Ziarului de Bacău despre situația de incompatibilitate în care se afla.
Se conturează o campanie electorală interesantă.
Nu este chiar asa , s-ar putea sa aiba ghinionul sa nu primeasca girul biroului judetean !