Scăpat ca prin minune – adică inexplicabil – din niște dosare penale mai vechi, Constantin Scripăț n-are stare. Deși a obținut în instanță anularea excluderii din ALDE, statut care-l menține vice la CJ până vine sentința de la Curtea Supremă în procesul de incompatibilitate, neobositul nostru s-a băgat la PMP-Diaconescu.
Ce e PMP-Diaconescu? Păi o căpușă desprinsă din PMP, după ce fostul lider Cristian Diaconescu a vrut să se pozeze cu George Simion, alt parazit inventat ca să aibă și redușii mintal cu cine să voteze.
Ultima ispravă s-a petrecut la Iași, unde a avut loc o un eveniment al membrilor Partidul Mișcarea Populară, însă, la care au lipsit chiar reprezentanții din PMP, după cum scrie BZI:
Ce părea a fi un eveniment PMP, a fost, de fapt, o adunare ALDE și a altor oameni care si-au pierdut locul prin alte partide, din varii motive de moralitate și probleme cu justiția, în frunte cu Constantin Scripăţ, membru marcant al ALDE Bacău.
E ceva, greu de definit, dar ușor de intuit, care-i leagă pe oamenii ăștia și-i mână în luptă. Azi acolo, mâine dincolo, personaje cu moralitatea interschimbabilă îndeplinesc tot felul de roluri și joacă în scenete cu scenarii ridicole, însă de succes pentru ei.
Fără vreo calitate anume, sunt deja aproape 20 de ani de când Scripăț primește tot felul de însărcinări publice, indiferent de luntriile în care și-a odihnit dosul, ApR, PUR, PNL, PDL, UNPR, PMP, ALDE, din nou PMP șamd. Indiferent ce a făcut – dar chiar indiferent! – performerul nostru a scăpat cu noi și noi sinecuri, care mai de care mai bine plătită. Cred că se califică la titlul de Cetățean de onoare. Dacă nu el, atunci cine?!
Lasă un răspuns