După eșecul rușinos de la locale, tripleta comică Sechelariu-Scripăț-Berca speră într-o minune. Atenția s-a mutat acum spre parlament, pentru care se fac alegeri în toamnă. A zis-o Ionuț prima oară, iar pregătirile de la Trist, despre care a scris Cătălin,
par să confirme că Sechelariu își caută coa*ele pierdute în atâtea și-atâtea eșecuri electorale.
Tabloul e asemănător cu poza din iunie: Sechelariu conduce de fapt PDL-ul băcăuan, prin senatorul aservit Gabriel Berca. Acesta are misiunea să-l pună pe Scripăț candidat într-un colegiu. Parcă și văd ce-o să râdem de ei de-o să ne prăpădim!
Vara asta, s-a uitat scandalul trădării PDL de către Berca și Scripăț. Cei doi traseiști l-au susținut la primărie pe Sechelariu, în dauna propriului candidat, Florin Lazăr. Acum avem un al doilea episod, dar de data asta eșecul va fi definitiv. Patru ani, n-o să mai auzim de Scripăț și Berca. Nici de PDL, în Bacău.
Daca trustul le face reclama lui Berca si Scripat, contracandidatii au cele mai mari sanse de victorie. E demonstrat deja.