Angajații Media Grup Moldova, firmă care până mâine administrează stațiile Antena 1 din Bacău, Vaslui și Iași, au fost azi în pragul infarctului. Primul șoc a fost când au aflat că sunt concediați fără preaviz.
Aici ar fi de comentat mai mult, că firma șantieristului Costică Rusu a primit preaviz de la Antena 1 București încă de acum 15 zile, dar nu și-a anunțat oficial angajații.
Al doilea șoc a fost când au aflat pe ce motiv au fost dați afară: Codul Muncii, art.56, lit.h g.
g) ca urmare a condamnarii la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti;
Adică oamenii ar fi primit condamnări penale și nu mai pot munci, pentru că merg la pârnaie. Tare, nu? După ce au făcut scandal, cineva le-a modificat din pix litera (h, în g) g în h, care înseamnă:
h) de la data retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei;
Problema e că hârtia oficială are tipărită litera cu pușcăria, iar oamenii sunt hotărâți să-l dea în judecată pe Rusu, pe două motive: că i-a băgat aiurea la Mititica și că nu le-a dat preaviz.
Revin, că e savuros.
- Foto: Adevărul.
Vezi ca ai inversat literele. G-ul e h si h-ul e g. Asa ca verifica-te, de dragul autenticitatii…
Am copiat din Codul muncii, doar acolo sa nu fie gresit.
Incearca cu codul muncii actualizat. Gasesti aici o varianta decenta, art 56, lit 1, alin g si h. Daca tit esti justitiar
http://rubinian.com/codul_muncii_02.php#Cap5
si vedetele primira hartiile sau numai plebea?
Mimi le piu » Da, am modificat. Mersi.
Singurul motiv pentru care am facut asta a fost ca sa vezi ca litera h se preteaza situatiei iar litera g, din cate imi amintesc e langa h…
Mimi le piu » Multumesc, din nou.
E aceeasi situatie la toate statiile lui Costica?
nu stiu cum este la bacau….. dar in „teritoriu” nu a primit nimeni banii si preavizul !
saracele dive:)))abia astept sa le vad fetele prin bacau!!!!
vai si amar…
iti dau seama cam ce oameni conduc astfel de business-uri, cam ce fel de oameni vor sa fie formatori de imagine si opinie in media noastra cea mioritica.
nu e de mirare ca se duce de rapa mai totul…
pai la asa conducatori, asa personal, ce sa ne mai miram, ca doar cine se aseamana, se aduna, si nu-s de plans sau compatimit.
… doar ciripitori si cartite de vaslui.
cred ca ar fi bine sa-ti vezi de lungul nasului si nu te mai lua de baietii de la VASLUI pentru ca tu nu ai cunosti ,pentru ca iei au tinut antena an piciore pana a venit PDLISTUL ASTA sa ai futa
Gogule, ce-ai sarit asa ca ars?
Te-ai simtit cu musca pe caciula cumva?
Iti pare rau ca o sa-ti pierzi din „obiectul muncii”?
Si apoi, vaslui cu majuscule e cam mult si denota un egocentrism accentuat.
Si apoi, cine a zis ceva personal legat de ” baietii de la VASLUI”.
Cred ca o fi si vreo fatuca pe acolo, pe ea de ce o ignorati?
Iar un limbaj de bodega din partea ta, cam spune multe despre „baietii de la vaslui”.
Noroc ca a tinut vasluiul antena la picioare. De fapt am auzit ca voiculescu i-a chemat in sedinta pe gadea si alexandrescu sa prospecteze impreuna posibilitatile unui eventual nou sediu central al antenei in vaslui. Mai mult, umbla zvonul ca nimeni nu se mai poate angaja in antena decat daca a locuit, locuieste, s-a nascut sau are rude de gradul 1 in vaslui. Asteptam cu totii sa vedem totusi picioarele baietilor de la vaslui cum arata ele dupa ce au tinut o antena la calcaie atata vreme
Era aN picioare, nu la picioare. Vacalele ma anduc an oroare, sau eroare, ca oricum
Nu conteaza
cred ca o sa-i xxx pe baietii de la vaslui, pentru ca iei isi vad de treaba in continuare la ANTENA 1,fara RUSUU PDLISTUL,
si nu-i mai xxx,bravo lor.